În 1969, am început să studiez operele latine ale lui Bruno (cu un an înainte, îi studiasem operele italiene; trebuie să mărturisesc că citeam opt ore pe zi, dar n-am priceput mare lucru din ceea ce citeam; spre seară, treceam la alte treburi). Îmi amintesc precis că visul – prima întâmplare din şirul celor care mă preocupă aici – s-a produs după ce citisem De vinculis in genere sau cea mai mare parte a textului (de fapt, De vinculis... este ultimul tratat din operele latine ale lui Bruno; cu toate astea, a fost unul dintre primele pe care le-am putut pricepe, scrierile sale despre memorie fiind pe atunci mai presus de înţelegerea mea). Cu obsesiile-mi tantrice şi yoghinice, am dat peste un pasaj despre care am crezut că era o aluzie la o practică tantrică foarte obişnuită, însă acum cred că nu era defel aşa. (Textul, pe care l-am învăţat pe de rost, poate cu excepţia a două-trei propoziţii de pe la mijloc, glăsuieşte după cum urmează: „Iactu seminis vincula relaxantur, retentione vero intenduntur. Continentia est principium vinculi, abstinentia precurrit famem, haec melius cibum attrahit“. N-avea nimic de-a face cu practicile tantrice, nici cu cele taoiste.) Am fost foarte surescitat crezând că făcusem o descoperire importantă, şi anume aceea că magia apuseană cunoştea unele operaţiuni secrete (reservatae), care erau unul şi acelaşi lucru cu controlul yoghino-tantric al semen-ului, al respiraţiei şi al minţii. Aşa arătau lucrurile înainte de vis: un amestec de surescitare şi istovire, dat fiind că obişnuiam să lucrez peste 12 ore pe zi (iar mai târziu, mulţumită lui S.A., care mi-a pus la dispoziţie un mic apartament pentru o sumă de bani relativ modestă, pe care să fiu în stare s-o plătesc, obişnuiam să lucrez până la 16 ore pe zi).

Conţinutul visului era următorul: vedeam o curte imperială orientală, cu un rege bătrân şezând pe un tron uriaş, în mijlocul