Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Oltenii, gata să ţină piept arşiţei pe marginea piscinei

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

Patronii ştrandurilor se pregătesc să-şi poftească primii clienţi la distracţie. Administratorii anunţă preţuri cuprinse între 10 şi 15 lei pentru acest sezon, a cărui deschidere oficială este aşteptată cu multă nerăbdare de tinerii din Bănie.

La ştrandul „Laguna Albastră“, din Craiova, pregătirile sunt în toi, deschiderea fiind programată la 4 iunie. „Mai avem de pus la punct mici detalii, dar în câteva zile o să fie totul gata. Deocamdată nu am tras linie, să ştim câţi bani am investit, însă suntem convinşi că toţi cei care ne vor trece pragul vor fi mulţumiţi. Avem o capacitate de câteva sute de locuri. Anul acesta, intrarea va costa 10 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii şi vom continua să organizăm cursuri de înot“, a spus administratorul Petre Banciu.

Aceeaşi este atmosfera şi la ştrandul „Hanul Doctorului“, situat la marginea oraşului, la ieşirea dinspre Piteşti. Peste câteva zile, primii clienţi vor putea face baie şi în bazinul de la „Valencia“, aflat la cinci kilometri de Bănie. Cei care vor veni aici vor plăti 15 lei pentru intrare, având la dispoziţie vestiare, duşuri, jacuzzi, saună, şezlonguri, teren de volei şi parcare.

Alternativă de criză la vacanţa pe litoral

Craiovenii se vor mai putea răcori şi la piscinele celor două pensiuni din Beharca, dar şi la ştrandul „Villagio-Italiano“, de pe strada Brestei. Tinerii aşteaptă nerăbdători deschiderea sezonului. „Vara aceasta cu siguranţă voi merge zilnic la ştrand. Cum nu am bani să plec în vacanţă, e bine şi aşa. O să petrec pe cinste, împreună cu prietenii, şi la ştrand“, a spus Andra Panait.

Işalniţa: undă verde la dans, nu şi la înot

Cei care caută distracţia la Işalniţa trebuie să ştie că, deocamdată, aici funcţionează doar discoteca. „Încă nu ştim când va avea loc deschiderea ştrandului. Mai sunt de făcut unele investiţii, pentru că vrem ca to

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 7 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°