Vizita preşedintelui Obama în Regatul Unit vine într-un moment sensibil în care acesta din urmă traversează serioase dificultăţi fiscale. Se pare că guvernul Cameron a iniţiat un veritabil experiment acrobatic: o încercare de a echilibra masivele constrângeri fiscale cu dorinţa de a exercita în continuare o influenţă globală. Deja sunt tot mai multe voci care se întreabă dacă o naţiune atât de îndatorată îşi mai poate păstra ambiţiile internaţionale.

„Problema nu ţine de absenţa ambiţiilor noastre ci, să fim direcţi, de faptul că nu mai avem bani”, a declarat pentru Washington Post, Nick Kitchen, profesor de relaţii internaţionale la London School of Economics. Anul trecut, guvernul Cameron a lansat un masiv program de restructurare a cheltuielilor militare: “pensionarea” înainte de vreme a singurului portavion, reducerea cu aproape 42.000 de oameni a forţelor armate, precum şi casarea tradiţionalului brand britanic - flota de Harrier. Toate aceste reduceri se vor face nu doar în intenţia echilibrării bugetare, ci şi pentru economisirea de resurse pentru plata costisitoarelor portavioane (HMS Queen Elizabeth şi HMS Prince of Wales), deja contractate de fostul guvern şi care vor deveni operaţionale, între 2016-2020.

Pentru mulţi observatori aceasta este imaginea unei armate supraextinse, ale cărei limite au fost expuse de operaţiunile din Afganistan şi de campania din Libia. Marea Britanie „este prea puternică pentru a se ascunde, dar prea slabă pentru a exercita o influenţă reală” şi eficientă, crede profesorul Julian Lindley-French. Tot el spune că după finalizarea misiunii din Afganistan, Regatul Unit tot va avea nevoie de o forţă militară suficient de flexibilă pentru a-i influenţa pe americani, capabilă de a conduce coaliţii europene alături de Franţa sau coaliţii ale Commonwealthului, împreună cu Australia şi Canada. Însă recent, şefii armatei au av