Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Daniel Costache, ofiţerul campion la orientare sportivă

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

A îmbrăcat haina militară şi a reuşit, la o vârstă fragedă, să conducă două subunităţi din cadrul Jandarmeriei Mehedinţi.

Este unul dintre cei mai buni ofiţeri activi ai Jandarmeriei în ceea ce priveşte orientarea sportivă. A ieşit campion, pe Academia de Poliţie, în 1998, dar şi campion pe MAI, pentru doi ani consecutiv împreună cu echipa.

Şi pentru că era un student de performanţă, Daniel Costache a fost numit, în penultimul an de facultate, conducătorul lotului de orientare sportivă din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Experienţa dobândită în cei opt ani de activitate sportivă l-au ajutat foarte mult în viaţă, dar şi în meseria pe care o practică de aproape 11 ani. ”Este, dacă doriţi, ca un sport al minţii, dar e combinat totodată cu mişcarea.

Trebuie, în primul rând, să ai o condiţie fizică foarte bună, să fii un sportiv în adevăratul sens al cuvântului.

Îţi trebuie şi inteligenţă, pentru că trebuie să te orientezi după puncte cardinale şi detalii din teren, pe care le transpui apoi pe o hartă.

Tot timpul trebuie să te orientezi cu busola, să ai orientare în spaţiu”, ne spune tânărul. Rezultatele obţinute pe această linie, vreo zece la număr, sunt remarcabile, atât pe plan local şi naţional cât şi la nivelul ministerului de interne.

„Dacă deţii informaţia, în orice domeniu, contează foarte mult”

Dacă în copilărie era atras de domeniul informaţiilor şi visa la o carieră în acest sens, cu timpul şi-a schimbat opţiunile spre şcoala militară.

„Mi-aş fi dorit foarte mult să lucrez în informaţii, interne sau externe, având în vedere şi profesia părinţilor.

Mă atrăgea faptul că trebuia să acumulezi informaţii. Tot timpul trebuia să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă.

Şi în ziua de azi, dacă deţii informaţia, în orice domeniu, contează foarte mult”, se destă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum o ora
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

Marius Tucă Show începe luni, 1 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 2 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 4 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 5 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Euro 2024 – optimi: Anglia s-a calificat în sferturi după 2-1 cu Slovacia. Englezii au fost conduşi cu 1-0 şi au revenit cu goluri marcate în minutele 90+5 şi 91

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică, la Gelsenkirchen, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, în optimile turneului final Euro 2024. Englezii s-au calificat în sferturi, unde vor înfrunta Elveţia. La Gelsenkirchen, slovacii au dominat prim

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Vremea

București
acum

29°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
Iasi
acum

27°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/35°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°