Norul de cenuşă rezultat în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvoetn va ajunge în nordul Scoţiei în cursul zilei de astăzi şi ar putea afecta vestul Franţei şi nordul Spaniei joi, potrivit avertizărilor făcute de organizaţia europeană pentru securitate aeriană, Eurocontrol. "Ne aşteptăm ca norul de cenuşă să ajungă în nordul Scoţiei marţi, 24 mai", afirmă Eurocontrol într-un aviz publicat pe site-ul de Internet.
"Dacă emisiile vulcanice continuă cu aceeaşi intensitate, norul ar putea ajunge în vestul spaţiului aerian francez şi în nordul Spaniei joi, 26 mai", adaugă comunicatul.
Erupţia vulcanului Grimsvoetn a cauzat, ieri, suspendarea zborurilor între Norvegia Continentală şi arhipelagul Svalbard (Spitzberg), în Arctica, precum şi închiderea spaţiului aerian în Groenlanda. "Norul de cenuşă va ajunge deasupra apelor care despart Norvegia Continentală de Svalbard", a declarat, ieri, Ove Narvesen, un purtător de cuvânt al Avinor, care a adăugat că, "astfel, astăzi (luni - n.r.) nu vor exista zboruri înspre şi dinspre Svalbard".
Narvesen a apreciat că este prematur să se pronunţe asupra evoluţiei situaţiei în zilele următoare, dar că există riscul ca zonele afectate să se extindă. "Există un anumit risc ca vestul Norvegiei să fie afectat, dar este prea devreme pentru a spune acest lucru cu certitudine", a precizat el.
O mică parte din spaţiul aerian al Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, a fost închisă ieri, în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvötn, a declarat organismul danez de control al traficului aerian, Naviair.
"Acest spaţiu, până la 6.000 de metri altitudine, de la nord de Kulusuk, la sud-est de insulă până în Constable Point la est, a fost închis din cauza răspândirii cenuşii vulcanului islandez pe coasta de est a Groenlandei", a declarat pentru AFP Helle Kogsbell, purtător de cuvânt al Naviair, informează me