Cu toate acestea, după consumarea episodului mult prea mediatizat şi inutil de îndelung comentat al Convenţiei PDL, accentele politicii interne au revenit la obsedantele teme propuse periodic şi care succed, de obicei, momentelor de schimbare, fie instituţională, fie intrapartinică. Reformarea clasei politice a devenit o sintagmă atât de utilizată şi compromisă prin invocarea abuzivă şi golită de sens, încât folosirea ei implică riscuri numai uneori asumate sau calcule prealabile de imagine ori de impact politic. În lista lungă a subiectelor compromise a intrat din nou, săptămâna trecută, crearea unei noi formaţiuni politice sau a unei disidenţe în interiorul partidului de guvernământ. Dan Voiculescu, Dinu Patriciu şi câţiva recent excluşi de la PDL vorbesc din nou de migraţii din grupurile parlamentare PDL, mai cu seamă de la Senat, unde majoritatea a fost întotdeauna mai dificil de negociat. Corolarul dezbaterii vine însă de la liderul liberal Crin Antonescu, a cărui energie în profeţirea, de un an şi jumătate, a suspendării preşedintelui ar fi putut fi canalizată în scopuri mult mai utile, cum ar fi de pildă crearea unei voci valide a opoziţiei. Cum această ţintă pare a fi fost ratată programatic, semnatarul actului de renunţare la liberalism nu oferă, cu fiecare intervenţie a sa, decât confirmări succesive, amare şi din ce în ce mai apăsate, ale căderii în propriile excese retorice.
Referendumul a căzut şi el victimă aceleiaşi proceduri de vidare politică, iar dezbaterea privind utilitatea sa a fost, trebuie să o remarcăm, declanşată în mediul politic de intervenţia la TVR1 a preşedintelui Traian Băsescu. Lansând câteva teme polemice cum ar fi rostul unui referendum pe o temă asupra căreia parlamentul este în principal chemat să decidă , preşedintele a provocat primele reacţii în mediile politice, până atunci unanim de acord în privinţa organizăr
