Sunt atât de recunoscătoare că exist… N-aş putea spune cui anume. Lumii, în imensitatea ei. Şi totuşi, mă doare tot ce iubesc acum. Mă doare soarele. Mirosul ploii. Mă dor părinţii şi florile de mai – iubesc la nebunie macii! – braţele şi ochii ce se deschid în faţa-mi spre bună dimineaţa…
Ah, nu pot să nu gândesc în orice frumuseţe sfârşitul. Oare de ce nu mă pot bucura până la capăt de viaţă? De ce-mi sfâşie carnea umbra?
Mi-ajunge oare o viaţă de om să trăiesc? Mi-e atât de teamă ca mai târziu să nu devină prea târziu… Şi mi-e atât de poftă de viaţă!
Vouă, cu drag…
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Sunt atât de recunoscătoare că exist… N-aş putea spune cui anume. Lumii, în imensitatea ei. Şi totuşi, mă doare tot ce iubesc acum. Mă doare soarele. Mirosul ploii. Mă dor părinţii şi florile de mai – iubesc la nebunie macii! – braţele şi ochii ce se deschid în faţa-mi spre bună dimineaţa…
Ah, nu pot să nu gândesc în orice frumuseţe sfârşitul. Oare de ce nu mă pot bucura până la capăt de viaţă? De ce-mi sfâşie carnea umbra?
Mi-ajunge oare o viaţă de om să trăiesc? Mi-e atât de teamă ca mai târziu să nu devină prea târziu… Şi mi-e atât de poftă de viaţă!
Vouă, cu drag…
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter