Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voluntarii GEC Nera au strâns sute de kilograme de deşeuri de pe malul Dunării

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

La acţiunea de pe malul fluviului au participat un număr de 15 de voluntari care au colectat, timp de trei ore, o cantitate de aproximativ 500 de kilograme de deşeuri. Cocluziile monitorizării traseelor din Labudovo Okno trase de tineri sunt îmbucurătoare.

Voluntarii de la Grupul Şcolar „Mathias Hammer” Anina şi Universitatea de Vest din Timisoara, care activează în cadrul centrului de voluntariat al GEC Nera, împreună cu voluntari ai asociaţiei NVO SKOLA Plus “Dositej Obradović” Bela Crkva , au monitorizat malul stâng al Dunării, 2 km în aval de Stara Palanka şi cursul râului Nera. Acţiunea a făcut parte din etapa a doua a proiectui destinat monitorizării mediului şi promovării ecoturismului, Marea Hoinăreală. Potrivit coordonatorului de proiect, Cornel Popovici Sturza, “aceste acţiuni trebuie continuate deoarece, odată ajunse în Dunăre, ambalajele sunt împinse de vânt şi de curenţii de apă în golful de pe teritoriul Rezervaţiei Naturale Balta Nera – Dunăre, din cadrul Parcului Natural Porţile de Fier, care este plasată la Km 0 al Dunării româneşti”.

La finele acţiunii, voluntarii GEC Nera au concluzionat că malul drept al Dunării şi cursul râului Nera continuă să fie poluate cu ambalaje de plastic şi în 2011, dar faţă de anii anteriori cantitatea de ambalaje este mult redusă datorită campaniei “Igienizarea Serbiei”, realizată de Direcţia Silvică Pančevo, în luna mai a acestui an, împreună cu voluntarii de la Skola Plus. Circulaţia ambarcaţiunilor pe porţiunea de curs a râului Nera situată pe teritoriul Serbiei este blocată la mijlocul traseului de copaci prăbuşiţi peste albia râului. Blocarea cursului are un impact negativ asupra dezvoltării ecoturismului şi a activităţilor de protejare a habitatelor avifaunei din Delta Nerei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°