Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul puseu al crizei trânteşte la pământ euro şi bursele

Publicat in Ziarul Financiar, marți 24 mai 2011 ·

Ratingul Greciei a fost redus Cel al Italiei riscă să fie şi el retrogradat Lovitură politică şi proteste masive în Spania.

Isteria legată de o posibilă restructurare a datoriilor greceşti şi deciziile agenţiilor americane de rating de a retrograda califi­cativul Greciei şi de a-l pune sub supraveghere pe cel al Italiei au împins moneda euro la un nivel minim istoric în raport cu francul elveţian şi la minimul ultimelor două luni faţă de dolarul american.

Euro s-a depreciat la 1,2345 franci elveţieni, cel mai redus nivel de la lansarea monedei unice europene în 1999. Vânzările au accelerat pe bursele asiatice după ordinele de oprire a pierderilor au fost declanşate sub pragul de 1,24 de franci, scrie The Wall Street Journal.

Euro s-a depreciat şi faţă de dolari la un curs de 1,39961 dolari, cel mai slab de după mijlocul lunii martie. "Forma graficelor euro/dolar arată foarte urât. Mai mult ca sigur euro ar putea testa un nivel de sub 1,39 de dolari în curând", a spus Tsutomu Soma, analist la Okasan Securities.

Şi bursele europene au scăzut, indicele FTSE 100 al bursei din Londra pierzând până la jumătatea şedinţei de tranzacţionare 1,65%, indicele francez CAC 40 1,80%, iar DAX (Germania) 1,84%.

Presiunea asupra euro s-a accentuat după retrogradarea ratingului datoriilor elene cu trei trepte, în categoria "junk", de către agenţia de evaluare financiară Fitch şi de înrăutăţirea perspectivei calificativului Italiei de către Standard & Poor's.

De asemenea, protestele împotriva măsurilor de austeritate din Spania, pierde­rea alegerilor municipale şi regionale de către Partidul Socialist al premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero au evidenţiat instabili­tatea politică din această ţară, care se luptă să-şi rezolve problemele economice şi financiare. Traderii anticipează că euro s-ar pute

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 53 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 41 minute
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Doi copii, de doar 1 și 3 ani, morți într-un incendiu devastator în Suceava. Pompierii nu i-au mai putut salva VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Doi copii, de doar 1 și 3 ani, au fost surprinşi, joi, 21 noiembrie, într-un incendiu produs la o locuinţă din localitatea Voitinel, judeţul Suceava. Când pompierii au reuşit, în sfârșit, să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi. ”In

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 2 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

Şantierul Naval Damen Galaţi ia o finanţare de 25 de milioane de euro de la Exim Banca Românească, pentru investiţii în extinderea şi dotarea facilităţilor de asamblat nave

News.ro acum 53 minute
Exim Banca Românească a încheiat un acord de finanţare în valoare de 25 milioane euro cu Şantierul Naval Damen Galaţi, unul din cei mai importanţi jucători din industria navală românească. Fondurile sunt destinate programului de investiţii al compan

Sebastian Burduja, despre Strategia Energetică Naţională 2025-2035, cu perspectiva anului 2050: România clădeşte un viitor în care niciun român nu va mai suferi din cauza sărăciei energetice şi nicio companie nu va fi nevoită să închidă porţile

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară după adoptarea în Executiv a Strategiei Energetice Naţionale 2025-2035, cu perspectiva anului 2050 că este o viziune asumată pentru un viitor sigur, prosper şi curat în domeniul energiei. România clădeş

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor FOTO

News.ro acum 2 ore
Mai multe zboruri înregistrează întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care au decolat joi dimineaţă au avut întârzieri,

Incendiu de amploare în Tunari – Au fost afectate trei imobile / Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unuin incendiu care a cuprins trei imobile în localitatea Tunari, judeţul Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, judeţul

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-3°/1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°