A pornit de la un nume dat de Andreea, mare pasionată de Telegrame, ca şi noi, de altfel. Costăchel Gudurău. Ne-am repezit ca moaşele şi ursitoarele să-l scoatem în lume, să-i dăm formă şi miez. Care noi? Nora, muza, Andrusk, Edle, Ce Ghevara mea şi cu mine. Nu am vorbit deloc între noi. Am scris pur şi simplu comentarii. Nora le-a pus cap la cap şi le-a legat cu fundă roşie. Plus pupat dulce.

Costăchel Gudurău purta sandale cu şosete flauşate grej, maiou pe sub cămaşa în carouri şi era un brav bărbat. Brav în sensul pe care îl dau italienii cuvântului. Pe cap, avea o şapcă de baseball, cu cozorocul foarte lat, iar freza îi era malagambistă. Telefonul mobil îl ţinea legat la gât cu şnurul unui ecuson de la o conferinţă la care participase prin ‘92, la Hotel Bucureşti. Tot de acolo avea o agendă pe care o folosea încă. Era absolut fascinat de tot ce e nemţesc. „Fac nemţii ăştia nişte lucruri, dom’le, de stă mâţa-n coadă!“ După ureche avea mai mereu un creion chimic. Privirea lui, mândră mirare tâmpă. Aură de luminiţă crudă, frântă-n fragmente de clipiri tembele. Slip Speedo cu evadări păroase. Unii ar zice că se gudura, alţii că era „ieducat“. Aşadar, căra deseori sacoşele vecinelor şi zicea „Sărut mânuşiţele!“ doamnelor şi „Vă salut cu respect“ domnilor.

Costăchel are în jur de 65 de ani. Mătuşile îi cumpărau desuuri de când avea el vreo 30 şi ele plecau la băi, la Vatra Dornei, la Sovata şi Herculane. Tot ele l-au dedulcit la colecţia de fluiere pictate cu flori mari. Plus creioanele uriaşe, cât ştiuletele de porumb. Acasă, are chei la şifonier, iar de ele atârnă ciucuri verzi cu roşu. Când reveneau tuşicile de la băi, îl pupau lipicios şi îl întrebau dacă şi-a găsit şi el o fată. Costăchel mustăcea. Tocmai făcuse sex cu o lucrătoare din comerţ. Bună fata, îi oprea câte un kilogram de muşchi Azuga sub tejghea. Costăchel era snob însă. El cu facultate,