Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Socotar, preşedinte executiv al PC Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 mai 2011 ·

Organizaţia judeţeană a Partidului Conservator (PC), precum şi cea a municipiului Târgu-Mureş au o nouă structură de conducere. Dinu Socotar, preşedinte executiv al PC a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că în cursul zilei de luni s-a decis reorganizarea partidului la nivelul organelor de conducere.

Astfel, conducerea interimară a PC va organiza activitatea partidului cel mai probabil până la toamnă când va fi organizată Conferinţa Judeţeană de alegeri. Socotar a explicat că această reorganizare era necesară datorită climatului politic actual precum şi datorită modificărilor aduse de noul statut al formaţiunii politice. „Ieri a avut loc o şedinţă a Organizaţiei Judeţene de partid, am putea spune un Consiliu Judeţean la care au participat toţi membrii atât ai Biroului Municipal, cât şi ai Biroului Judeţean, precum şi şefii de organizaţii locale a partidului şi având în vedere noua traectorie a partidului, noile dezvoltări, dinamica partidului, am reorganizat Biroul Judeţean aducândul şi în concordanţă cu noul Statut, care prevede şi două funcţii extrem de importante cea de preşedinte executiv şi cea de secretar general, precum şi impunea un anumit membri de membri. Statutul spune că trebuie să fie minim 21 de membrii în Biroul Judeţean, noi am estimat că la nivelul judeţului Mureş un număr de 33 ar fi potrivit. Am nominalizat persoanele care vor ocupa intermar aceste funcţii pentru că noi ne dorim ca la toamnă să organizăm o Conferinţă Judeţeană care să valideze sau să-i invalideze pe unii dintre colegii noştri dar să-i stabilească definitiv pe funcţii alese. S-a propus şi s-a validat o structură interimară şi pentru Biroul Municipal”, a explicat Dinu Socotar.

Noul Birou Executiv Judeţean al PC:

Preşedinte:

Marian Cornaciu

Preşedinte executiv:

Dinu Socotar

Prim-vicepreşedinte:

Silviu Morariu

Secretar g

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 47 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

A început Marele Târg de Bere și Fotbal Auchan 2024: peste 300 de sortimente locale și internaționale la prețuri mici și tombolă cu sute de premii

Gazeta Sporturilor acum o ora
Până pe 16 iulie, Auchan România organizează cea de-a 15-a ediție a Târgului de Bere - un eveniment comercial emblematic în România și cel mai mare târg de bere din comerțul local, care anul acesta sărbătorește și fotbalul. În această perioadă, în t

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 47 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°