Dintr-odată, Boc, cel care trebuia alungat urgent, a devenit nr. 1, bun de premier, bun de şef al PDL.
Abia ales preşedinte al PDL cu o majoritate confortabilă, ne lovim de zvonul că Emil Boc demisionează de la Palatul Victoria. Acroşat de jurnalişti pe când făcea pe ministrul Muncii, a fost întrebat de chestiune. Premierul s-a oţărât spre cei care se înghesuiau cu microfoanele şi camerele TV spre domnia sa şi a dictat cu emfază că ţara are un Guvern şi Guvernul are un prim-ministru. Ceea ce a adăugat - că avem soluţii la toate problemele! - mi s-a părut din alt film. Apropo, domnia sa, în sondaje, este pe la 6-7% încredere. E crezut de mai puţin de un om din zece - cel puţin în ţara asta. Poate în Afganistan sau Thailanda are o cotă mai mare. Ce-o fi vrut să spună e un mister. Faptul că ţara are un Guvern şi un prim-ministru am aflat cu emoţie chiar din gura sa. Ar merita publicat la fapt divers, pagina a 7-a, acolo unde mai apar ştiri despre câini călcaţi de tren la Feteşti, copii născuţi prematur sau accidente rutiere produse de excesul de viteză. Nu văd de ce Boc e aşa de important. Probabil că vine vara şi presa, cam în lipsă de subiecte fierbinţi, dilată acest subiect insignifiant, „demisia lui Boc".
Dincolo de momiţe, glumiţe şi fiţe, să ne amintim totuşi că scenariul plecării sale de la Guvern s-a vânturat chiar în cercurile puterii, înainte de congres. Băsescu a dorit să-l schimbe cu un tehnocrat. Calculul era simplu: acest tehnocrat ar decupla imaginea partidului de recesiune, de tăierea salariilor etc. Era un perfect ţap ispăşitor. PDL ar fi putut să defileze în campanie zicând: nu noi am făcut şi am dres, ci acest guvern. Noi am lăsat ţara cât de cât! În ipoteza că situaţia se va înrăutăţi, ceea ce e previzibil, argumentul ar fi ţinut. Filialele s-au opus, având alte interese, şi Băsescu s-a întors pe dos. Dintr-odată, Boc, cel care trebu
