Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fiat" şi-ar putea creşte la peste 50% deţinerea la "Chrysler"

Publicat in Bursa, joi 26 mai 2011 ·

"Fiat" SpA, cel mai mare constructor auto din Italia, şi-ar putea creşte deţinerea la "Chrysler Group" LLC din SUA la peste 51%, înainte ca societatea americană să lanseze oferta publică iniţială.

"Este posibil să ne majorăm participaţia", a afirmat Sergio Marchionne, directorul executiv al ambelor companii. Domnia sa a adăugat: "Cu cât vom aştepta mai mult, cu atât această majorare ne va costa mai mult".

Astfel, "Fiat" vrea să preia la un preţ avantajos acţiunile deţinute de statul american la compania auto "Chrysler", salvată de la faliment de guvernul american şi cel canadian în perioada crizei financiare. Trezoreia SUA mai deţine 6,6% din acţiunile companiei americane.

Marţi, "Fiat" şi-a majorat deţinerea la "Chrysler" de la 30% la 46%, plătind aproape 1,3 miliarde dolari, după ce compania americană a rambursat guvernelor din SUA şi Canada 7,6 miliarde dolari. Compania italiană aşteaptă să preia încă 5% din capitalul "Chrysler" în ultimul trimestru din 2011, în schimbul tehnologiei puse la dispoziţie pentru dezvoltarea autoturismelor eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil.

"Fiat" beneficiază de o opţiune în baza căreia îşi poate majora la peste 70% participaţia la "Chrysler".

Fuziunea dintre "Fiat" şi "Chrysler" va reduce cheltuielile părţilor şi va consolida integrarea acestora, însă un calendar pentru rea-lizarea operaţiunii nu a fost stabilit şi se pare că nu va avea loc anul aces-ta, conform afirmaţiilor lui Marchionne.

"Fuziunea nu reprezintă o prioritate, dar este o temă de discuţie importantă, întrucât este iraţional să gestionezi două societăţi comerciale separate", a declarat Marchionne.

În luna martie, Sergio Marchionne anunţa că veniturile combinate ale "Fiat" şi "Chrysler" ar putea ajunge la 100 de miliarde euro până în 2014. În opinia sa, vânzarile "Fiat" ar putea să se dubleze de la 3

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 37 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 23 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°