Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu spune cât s-a economisit cu standardele de cost în Transporturi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 mai 2011 ·

Compania de Autostrăzi şi Ministerul Transporturilor au economisit circa 600 de milioane de euro odată cu introducerea standardelor de cost şi a noilor reguli în derularea contractelor de infrastructură, a declarat Anca Boagiu, ministrul transporturilor, astăzi, la cea de-a opta ediţie a Forumului Financiar organizat de Forum Invest şi BNR, susţinut de Evenimentul zilei şi Capital.

"Prin regulile pe care le-am introdus, am reuşit ca, în raport cu valoarea estimată pentru aceste contracte, să facem o economie de circa 600 de milioane de euro, ceea ce arată că atunci când iei măsuri ferme, chiar dacă unora nu le plac - şi în cazul de faţă al societăţilor de construcţii care erau învăţate să zburde prin România libere şi fără reguli - lucrurile merg către o zonă pozitivă şi de dezvoltare", a afirmat Anca Boagiu.

Ea a precizat că sumele economisite vor merge către finanţarea tronsoanelor de autostradă, din Coridorul IV Pan-European.

Ministrul transporturilor a mai spus că modificările legislative au urmărit protejarea intereselor statului român. Astfel, prin contracte, toţi contractorii sunt obligaţi să prezinte grafice de execuţie şi să le ajusteze la sfârşitul fiecărei luni.

Pe de altă parte, statul român şi-a asumat sarcina de a le da fond de lucru, astfel încât să nu mai reclame faptul că nu au terenuri la dispoziţie "motiv de stat câte 3-5-7 ani să respiri aer în România şi să faci claim-uri să ceri bani doar că respiri aer românesc".

De asemenea, în contracte există prevederi potrivit cărora valoarea acestora nu poate creşte cu mai mult 10%, pentru că, prin ofertele pe care le-au depus, contractorii au fost obligaţi să evalueze toate fazele de execuţie, astfel încât să nu existe ulterior solicitări suplimentare.

Ministrul transporturilor a mai spus că nu vor mai putea exista nici revendicări de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 53 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Călin Georgescu: Observ manipularea tinerilor pentru a ieşi în stradă / Nu vrem să distrugem democraţia / Nu am nicio legătură cu Rusia, nu sunt legionar, antisemit

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, care a intrat ăn turul al doilea de pe prima poziţie, a afirmat, marţi seară, că observă manipularea tinerilor de a ieşi în stradă şi de a protesta împotriva lui şi a menţionat că a

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°