Pompierii militari l-au găsit pe proprietarul casei, un bărbat de 54 de ani, spânzurat de o grindă. Cea care a găsit trupul neînsufleţit al bărbatului a fost fiica acestuia, care a spus că tatăl său era supărat după ce echipa de fotbal Universitatea Craiova, al cărei suporter era, a retrogradat în Liga secundă.
"Prima lui supărare a fost când Craiova a retrogradat, după care au urmat şi altele. A fost mare supărare cu Universitatea Craiova şi nici nu mai avea tragere de inimă să se ducă la meciuri. Universitatea Craiova i-a adus mereu zâmbete, plângea la fiecare meci. Toată ţara îl ştie şi nu rata niciun meci", a afirmat Cecilia Sârbu.
Ea a mai spus că tatăl său a suferit cel mai mult după ce Universitatea Craiova a pierdut în etapa a XXXII-a meciul jucat în compania celor de la Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0.
"Are un tricou inscripţionat pe spate cu numele său - Manolo. E singura amintire care i-a rămas. Universitatea Craiova era singura lui iubire şi spunea mereu «până la moarte cu Craiova» şi aşa a fost. La meciul cu Dinamo Bucureşti a suferit foarte mult şi a spus că echipa a căzut şi nu se mai poate face nimic pentru salvarea ei", a declarat Cecilia Sârbu.
Pompierii militari l-au găsit pe proprietarul casei, un bărbat de 54 de ani, spânzurat de o grindă. Cea care a găsit trupul neînsufleţit al bărbatului a fost fiica acestuia, care a spus că tatăl său era supărat după ce echipa de fotbal Universitatea Craiova, al cărei suporter era, a retrogradat în Liga secundă.
"Prima lui supărare a fost când Craiova a retrogradat, după care au urmat şi altele. A fost mare supărare cu Universitatea Craiova şi nici nu mai avea tragere de inimă să se ducă la meciuri. Universitatea Craiova i-a adus mereu zâmbete, plângea la fiecare meci. Toată ţara îl ştie şi nu rata niciun meci", a afirmat Cecilia Sârbu.
Ea a mai spus că tatăl său a suferi