Impact Developer & Contractor a lansat pe piaţă un prototip de locuinţă multifuncţională care înglobează trei camere într-una singură, pe o suprafaţă de 28 mp utili, cu ajutorul unui perete rotatitv. Preţul unei astfel de locuinţe este de circa 40.000 de euro, fără mobilier.
Modelul este de inspiraţie asiatică, unde cazul arhitectului chinez Gary Chang a devenit deja celebru. Acesta şi-a transformat garsoniera sa din Hong Kong, în suprafaţă de 30 mp, într-un spaţiu multifuncţional care îmbină elementele a 24 de camere (vezi video).
„E celebră garsoniera din Hong Kong cu 24 de funcţionalităţi, dar necesită o organizare mai mare şi e prea complicată. Noi am sesizat un interes pentru lucruri mai sofisticate şi bineînţeles, bugetul mai restrâns. Aceast prototip mai necesită îmbunătăţiri, însă cererea va da sens proiectului nostru“, a declarat Dan Ioan Popp, preşedintele companiei.
Locuinţa este amplasată în complexul rezidenţial Greenfiled din zona Pădurii Băneasa şi face parte din conceptul denumit Kaleidoscop. Întreg sistemul se bazează pe un perete rotativ de 2,8 m X 2 m, gândit pentru a fi folosit în trei ipostaze: cameră de zi - cu canapeua întoarsă spre fereastră -, dinning - cu mobilerul de bucătărie întors spre fereastră şi „welcomme room” cu canapeaua întoarsă spre uşă şi bucataria în spate.
Impact ţinteşte cu acest produs tinerii între 25 şi 35 de ani, necăsătoriţi, care duc o viaţă activă.
Mobilier la cerere
Canapeaua poate fi extinsă, astfel că livingul devine dormitor în timpul nopţii. Mobilierul utilizat în utilarea apartamentului este şi el multifuncţional, spre exemplu un corp cu deschidere batantă care are dublă funcţie: în poziţie verticală este oglindă cu etajeră, iar în poziţie orizontală devine birou. În cadrul mobilierului de bucătărie s-au folosit uşi batante cu deschidere electr