Zeci de angajaţi ai Fortus SA protestează în curtea fostului colos industrial.
Ora 15.30: La protest au participat şi foşti salariaţi ai Fortus, care nu şi-au primit salariile compensatorii, cu toate că au hotărâri judecătoreşti definitive. „Trebuie să mai primesc salarii compensatorii de 357 de milioane de lei vechi. Nu am văzut niciun ban. I-am dat şi în judecată, am hotărâre definitivă şi cei de la companie nu vor să-mi dea banii. Şefii tot promit că mi-i vor da, dacă se aprobă planul de reorganizare“, spune Eduard Radu (49 de ani). Acesta a lucrat timp de 30 de ani la Fortus şi a fost disponibilizat anul trecut. De atunci nu a mai reuşit să-şi găsească un loc de muncă.
Angajaţii prezenţi la protest l-au ameninţat cu moartea pe actualul lider sindical, Dumitru Mihăiliuc.
Ora 14.10: Salariaţii fostului Combinat de Utilaj Greu au strâns o listă cu semnături pe care o vor ataşa plângerii pe care o vor trimite Direcţiei Naţionale Anticorupţie sesizând neregulile de la Fortus.
Ora 14.05: Angajaţii care urmează să fie disponibilizaţi spun că vor continua protestul şi în zilele următoare, până când îşi vor primi salariile restante.
Aceştia acuză liderul de sindicat de la Fortus că nu îi sprijină în adresele pe care le-au înaintat conducerii pentru a-şi primi drepturile salariale.
Ora 12.00 În jur de 100 de persoane protestează în curtea Fortus. Oamenii spun că de 5-6 luni nu şi-au primit banii, iar cei disponibilizaţi nu luat salariile compensatorii. Salariaţii sunt nemulţumiţi de liderii de sindicat. Muncitorii susţin că şi joi vor protesta. La fostul colos industrial mai muncesc în jur de 700 de oameni.
Ora 9.00 Aceştia sunt nemulţumiţi de decizia conducerii de a disponibiliza în perioada următoare aproape 300 de persoane.
Restanţele salariale ale muncitorilor de la Fortus sunt de o