Când eram copil, badea Petrea Dabija, fratele mamei, mi-a arătat într-o râpă de lângă un loc care se cheamă La Curte, unde ne aflam cu caii, un fragment de roată uriaşă, despre care mi-a vorbit: „E o roată de biserică".
Nu ştiam ce înseamnă „roată de biserică".
Abia mai târziu, din povestirile oamenilor mai în vârstă, am aflat că în satele din vecinătatea Bugeacului, bisericuţele de lemn erau cu roţi şi proţap, ca atunci când năvăleau tătarii din Bugeac, turcii de dincolo de Dunăre sau cazacii de peste Nistru şi „se dădea şfară în ţară", la acestea să fie înjugate mai multe perechi de boi, ca să poată fi ascunse în desiş de codru sau în locuri mai ferite, unde aşteptau până trecea primejdia.
Credeam că bisericile pe roţi sunt un fenomen care aparţin doar sudului Basarabiei. Iată însă că la Gârbova, raionul Ocniţa, la nord, lângă apa Nistrului, am văzut o biserică veche căreia i se mai cunosc osiile pentru roţi şi locul celor două proţapuri, unul în faţă şi altul în spate...
Biserica Gârbova 1775
Bisericile din nord se făceau cu roţi de răul cazacilor...
Câteodată, năvălitorii, cu caii lor sirepi, ajungeau din urmă plăvanii greoi şi dădeau foc bisericilor din lemn uscat, după ce mai întâi scoteau din ele icoanele şi cărţile, care erau astfel „robite".
Preotul Dimitrie I. Balaur din comuna Rezeni (din care făcea parte şi satul meu de baştină, Codreni) a adunat de-a lungul vieţii mai multe inscripţii şi însemnări de pe file de cărţi vechi din diverse biserici într-un manuscris: „Bisericile din judeţul Lăpuşna, Material istorico-bisericesc", Rezeni-Lăpuşna, 1928, 10+776 p., care se află la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu" din Iaşi, Ms. VI-74 şi pe care l-au publicat, împreună cu alte însemnări marginale din alte cărţi şi manuscrise româneşti, distinşii cărturari ieşeni I. Caprosu şi E. Chiaburu în corpusul din 4
