Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Iordache, incompatibil

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 mai 2011 ·

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că fostul viceprimar şi consilier local al municipalităţii craiovene, Sorin Iordache, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Potrivit ANI, Sorin Iordache a fost consilier local din 20.06.2008 şi până pe 24.02.2011, când a demisionat. Reamintim că el a luat decizia de a demisiona pentru a nu-i pune pe colegii consilieri în situaţia de a-l exclude din forul legislativ local, din care nu mai putea să facă parte după ce fusese dat afară din PSD. Pe de altă parte, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, el a fost numit pe 28.05.2009 în funcţia de director coordonator la APIA - Centrul Judeţean de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, funcţie pe care a deţinut-o până pe 9.10.2009, când i-a expirat contractul de management.

„Nu eram funcţionar public“

ANI menţionează că, potrivit art. 94, alin. 1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare: „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile publice de demnitate publică“.

În legătură cu această stare de incompatibilitate, ANI s-a sesizat din oficiu pe 15.11.2010. Pe 20.04.2011, i-ar fi solicitat lui Sorin Iordache - prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire - un punct de vedere cu privire la constatarea stării sale de incompatibilitate, însă fostul consilier craiovean - în prezent şef al Serviciului Investiţii la Regia de Termoficare Craiova - ar fi refuzat să-şi spună opinia despre această încălcare a legii.

„Nu am primit nici o scrisoare prin car

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum 52 minute
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum o ora
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Canada a evacuat o închisoare de maximă securitate din cauza incendiilor din Quebec

News.ro acum 2 ore
Autorităţile canadiene au evacuat 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Quebec din cauza intensificării incendiilor de pădure din zonă, a anunţat duminică Serviciul Corecţional din Canada (CSC), potrivit Reuters. Un ordin de ev

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum 46 minute
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Astăzi, Sfânta Treime. Tradiţii, superstiții şi obiceiuri care se respectă în a doua zi de Rusalii

Botosani News acum 2 ore
Sfânta Treime este prăznuită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor. În această zi, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utr

Netanyahu spune că luptele intense împotriva Hamas se încheie, dar războiul va continua

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că faza de lupte intense împotriva Hamas în Fâşia Gaza se apropie de sfârşit, dar a avertizat că războiul se va încheia abia atunci când grupul islamist nu va mai controla enclava palestiniană, relat

CNAIR În atenția șoferilor! Restricții de tonaj pe A2, DN 7 și DN 39 din cauza caniculei

Ziua Constanta acum 12 ore
CNAIR informează participanții la trafic că luni, 24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 11 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum o ora
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Vremea

București
acum

25°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°