Arădenii pot vizita la Macea unicul muzeu cinegetic din vestul ţării. Instituţia a fost deschisă de Universitatea „Vasile Goldiş” şi conţine medialii de aur preţioase de la concursurile de vânătoare.
În castelul din localitatea arădeană Macea s-a deschis un muzeu vânătoresc, unde arădenii pot admira, în premieră pentru vestul ţării, trofee şi medalii câştigate la partidele de vânătoare din Socodor, din perioada vizitelor lui Nicolae Ceauşescu. „Dorim să reînnodăm firul tradiţiei muzeistice de factură vânătorească din România. Colecţia de trofee, unele medaliate cu aur la concursuri naţionale, provine din donaţii de la pasionaţii de vânătoare, dar şi de pe fondul de vânătoare de la Socodor, preferat în trecut de Nicolae Ceauşescu”, a declarat Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad, iniţiatorul proiectului.
Cerbi, urşi, lupi şi mistreţi
Muzeul vânătoresc din incinta castelului Macea poate fi vizitat de luni până vineri, între orele 8.00-16.00. Grupurile organizate, elevii şi studenţii îşi pot face programare şi în zilele de la sfârşitul săptămânii. Muzeul cuprinde trofee de cerbi, lupi, urşi, mistreţi, vulpi, râşi şi o serie de păsări împăiate.
„Pe lângă trofee, sunt expuse mai multe panouri care redau imagini cu specii de vânat surprinse în habitatul lor natural, arme de vânătoare sau diferite obiecte utilizate în cinegetică”, a adăugat Daniel Albu, purtător de cuvânt la UVVG Arad.
Clasament
La Macea este al treilea muzeu cinegetic din ţară, după cele din Posada şi Sibiu