Nu mai puţin de 60 dintre cei 79 de angajaţi din Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei au semnat, alături de conducerea instituţiei culturale, o scrisoare deschisă, prin care cer Ministerului Culturii și Patrimoniului Național şi altor autorităţi competente să pună la dispoziția muzeului o clădire reprezentativă din centrul Clujului, de pe str. C. Daicoviciu nr. 2, pentru ca aceasta să devină sediu de muzeu.
Redăm, în continuare, conţinutul scrisorii:
"Domnului Kelemen Hunor, Ministru al Culturii și Patrimoniului Național
SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate Domnule Ministru,
Suntem convinși că v-a fost adusă la cunoștință situația muzeului nostru. Deținem cel mai important patrimoniu arheologic și istoric din țară și totuși, dintre marile muzee ale țării, deținem cea mai nepotrivită clădire. Nu este destul de încăpătoare, nu este destul de vizibilă, o împărțim și cu alte instituții, iar în ultimul timp au apărut fisuri în structură.
Dorim să recondiționăm actuala clădire și să ne păstrăm toate drepturile asupra ei. Totuși, considerăm că Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei ar fi trebuit să aibă de mult un sediu care să țină seama atât de valoarea patrimoniului pe care îl adăpostește, cât și de nivelul cultural al Clujului. Putem afirma chiar că, deși muzeul nostru este cea mai importantă instituție de acest fel dintre București și Budapesta, în actualele condiții istoria Transilvaniei nu este prezentată nici măcar în mod decent. Orice comparație cu alte zone sau mari orașe din Europa centrală ne dezavantajează și ne umilește.
Noi, angajații Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, cerem cu insistență Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, ca și tuturor autorităților competente, să pună la dispoziția muzeului nostru o clădire reprezentativă în plin centru, în care să putem amenaja expozițiile de bază și te