Casiera şi contabila Primăriei localităţii Bucovăţ, arestate preventiv pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals şi complicitate la delapidare, au fost eliberate de judecătorii Tribunalului Dolj, care au admis luni recursul formulat de cele două inculpate. Aurica Truţă, din comuna Bucovăţ, şi Constanţa Florea, din Craiova, casiera şi contabila Primăriei Bucovăţ, fuseseră arestate preventiv vineri, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În urma cercetărilor s-a stabilit că, între ianuarie 2007 şi aprilie 2010, respectivele funcţionare au băgat în propriile buzunare 519.065 de lei din bugetul primăriei. Aurica Truţă şi Constanţa Florea au falsificat documentele de evidenţă contabilă sau nu au întocmit astfel de acte, în acest fel sustrăgând cei peste 500.000 de lei, bani proveniţi din încasarea taxelor ori din sumele ce ar fi trebuit să ajungă la săteni sub formă de alocaţii şi diferite subvenţii. Judecătorii au hotărât să admită recursurile formulate de inculpate şi au dipus punerea lor imediat în libertate. Decizia judecătorilor de la Tribunalul Dolj este definitivă, astfel că Aurica Truţă şi Constanţa Florea vor fi cercetate în continuare în stare de libertate pentru acuzaţiile care li se aduc.
Casiera şi contabila Primăriei localităţii Bucovăţ, arestate preventiv pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals şi complicitate la delapidare, au fost eliberate de judecătorii Tribunalului Dolj, care au admis luni recursul formulat de cele două inculpate. Aurica Truţă, din comuna Bucovăţ, şi Constanţa Florea, din Craiova, casiera şi contabila Primăriei Bucovăţ, fuseseră arestate preventiv vineri, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În urma cercetărilor s-a stabilit că, între ianuarie 2007 şi aprilie 2010, respectivele funcţionare au băgat în propriile buzunare 519.065 de lei din bugetul primărie