Parisul a devenit în aceste zile un adevărat "laborator" al reflecţiei pe tema problemelor umanităţii. A început un colocviu eşalonat pe trei zile şi organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la crearea OCDE-ului - Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Iar cu această ocazie OCDE-ul propune un indicator pentru măsurarea gradului de fericire al oamenilor în ţările bogate.
Să începem prin a preciza că OCDE-ul este un fel de club al ţărilor bogate, cuprinzând 34 de membri. El a fost creat în mod oficial în septembrie 1961 pe structurile unui alt grup, apărut în 1947, mai precis al ţărilor care au beneficiat de planul Marshall. Reamintim că planul Marshall, iniţiat de americani, a permis ţărilor occidentale să-şi reconstruiască economiile după al Doilea Război Mondial. Mai nou, acest club închis a început să se deschidă spre ţări emergente. Anul trecut au fost primite în OCDE Israelul şi Chile.
În aceste trei zile de discuţii, unele purtate de nivel ministerial, va fi privilegiată o temă care ar putea fi rezumată astfel: o politică mai bună pentru o viaţă mai bună. Mâine, se vor exprima în faţa reprezentanţilor OCDE-ului reuniţi la Paris preşedintele Nicolas Sarkozy şi şefa diplomaţiei americane, Angela Merkel. Mai sunt aşteptaţi la aceste dezbateri câţiva premieri, precum cel japonez şi cel grec, precum şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
Să revenim însă la efortul OCDE-ului a de depăşi indicatorii economici clasici în evaluarea bunăstării populaţiei pe care o reprezintă. Numeroase sondaje şi anchete pun în evidenţă faptul că oamenii care trăiesc în ţările bogate nu sunt în mod automat şi fericiţi, şi că sentimentul de împlinire al fiinţei umane nu este legat în mod automat de suma pe care o câştigă fiecare individ la sfârşitul lumii.
Oamenii care nu câştigă foarte mult dar trăiesc, de exemplu, în ţări un
