Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitu George este vicecampion la talere

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Practică tirul sportive de şase ani şi în ciuda faptului că nu are condiţii optime de antrenament, a reuşit să obţină performanţe bune în sportul pe care îl practică

A început să facă tir sportiv în primul an de liceu şi de atunci nu a mai renunţat deoarece, spune el, s-a îndrăgostit de acest sport, unde a reuşit să facă şi performanţă. „Am venit prima dată la poligon cu un prieten. Îmi amintesc că am dat nişte probe pentru testarea reflexelor şi a ritmului. Prima dată am început să trag cu aer comprimat, să mă obişnuiesc cu arma. Mi s-a părut extraordinar acest sport", spune George. După câteva luni de antrenament, a venit momentul să treacă la arma de vânătoare, cu cartuş. „AM început antrenamentele în toamnă. Apoi, când s-a încălzit afară am trecut la cartuş. Îmi amintesc şi acum că îmi era fosrte frică la început deoarece nu mai trăsesem niciodată cu o armă şi aveam foarte multe emoţii. Prima dată am tras la ţintă fixă după care am trecut la poligon şi am tras la taler.", povesteşte sportivul.

Mihai a început apoi să participe şi la competiţii, prima dintre ele fiind Campionatul Naţional de Trap şi Dublu Trap. „A fost o experienţă unică. Era pentru prima dată când participam la o competiţie adevărată şi prima dată când intram într-un asemenea poligon. Din păcate, rezultatul nu a fost omologat deoarece nu avusesem participări la două concursuri anterioare. Astfel, participarea a fost mai mult un antrenament", îşi aminteşte George.

Chiar dacă nu s-a antrenat în cele mai bune condiţii, deoarece poligonul de tir din Alexandria nu dispune de toate echipamentele necesare, acest lucru nu l-a împiedicat pe George să obţină rezultate bune la nivel naţional. „În decursul a trei ani am continuat antrenamentele la poligonul din Alexandria şi în ciuda faptului că nu nu am avut condiţii optime de antrenament, am reuşit să obţin rezultate bune. La individual am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum 28 minute
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 3 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunță Volodimir Zelenski

Ziare.com acum 31 minute
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri, 27 decembrie, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Zelenski a spus că 500 de ton

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic. Vineri, turiştii au putut urca doar până la cota 1400 din Bucegi - FOTO

News.ro acum 47 minute
Domeniul schiabil al staţiuni Sinaia rămâne închis, vineri, pentru a patra zi consecutiv, instalaţiile de transport pe cablu situate la mare altitudine neputând fi pornite din cauza vântului puternic. Vineri, funcţionează doar telecabina şi telegond

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°