Lansarea la apă a Piraţilor seria a IV-a s-a făcut la Cannes, în cadrul celei de-a 64-a ediţii, cu o bine meritată pompă, pentru că este într-adevăr un blockbuster.

Cu siguranţă, celelalte filme se vor duce la fund în privinţa spectatorilor tentaţi de o nouă aventură exotică, fără limite de spaţiu şi timp, cu un personaj principal plin de umor, dar şi de şarm, Johnny Depp, care joacă foarte convingător şi, cu siguranţă, cu o poftă nebună, fără îndoială, înainte de toate de dragul propriilor copii cu norocoasa Vanessa Paradis, fata cu strungăreaţă, deci iubăreaţă rău (am aflat între timp că a ajuns ultima modă ceea ce, multă vreme, a fost socotit un defect, spaţiul dintre dinţii din faţă, pe care acum dentiştii esteticieni, contra unei sume considerabile, o oferă clienţilor şi mai ales clientelor fiţoase.)

În varianta franceză, dublată spre bucuria unora (dar există şi cea originală pentru cinefilii rafinaţi), subtitlul este, pe bună dreptate, Fântâna tinereţii, unul mai ispititor, pentru că obsesia vârstei este universală, spre satisfacţia şi avantajul chirurgilor care mai iau câţiva ani de pe faţa şi trupul doritorilor şi doritoarelor. Aici nu trebuie programare şi anestezie, ci o călătorie anevoioasă, iniţiatică, împănată de apariţii de vis sau de coşmar. Totul începe la Cadiz, în Spania, dar se ajunge şi la Londra, la un pseudoproces, care e cât pe-aci să se termine cu ştreangul de gât, numai că judecătorului îi ia locul un tip cu ochelari, greu de recunoscut, dar fermecător, în inconştienţa sa. Se pomeneşte şi de Turnul Londrei, Bastilia englezească.

Se ajunge şi în faţa Regelui George, cam ridicol, şi pe care Depp îl învârteşte pe degete, şi face şi nişte cascadorii ca pe vremea lui Douglas Fairebanks, şi pentru că tot suntem în Franţa, şi avem şi candelabrul la îndemână, stil Jean Marais. Se vor trezi şi multe nostalgii nu pentru ma