Partidul premierului Zapatero a pierdut alegerile locale şi regionale, la un an după ce guvernul a tăiat salariile bugetarilor, fără a decide însă şi creşterea taxelor pentru bogaţi. Sursa: REUTERS
Socialiştii premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero au fost spulberaţi de conservatori la scrutinul de duminică şi riscă să piardă şi alegerile legislative din martie 2012. Asta după ce, în mai 2010, pe fondul crizei economice, guvernul de la Madrid a luat măsuri de austeritate drastice: tăierea salariilor bugetarilor cu 5% , îngheţarea pensiilor, reducerea ajutoarelor sociale.
Guvernul de stânga şi-a dezamăgit însă electoratul pentru că nu a luat şi "măsuri progresive adiţionale", precum creşterea taxelor pentru spaniolii foarte bogaţi sau înfiinţarea unei bănci publice pentru micii întreprinzători, scrie cotidianul britanic "The Guardian".
Alegători imprevizibili
Până în mai 2010, Zapatero a mers pe o abordare social-democrată în lupta cu criza, având grijă să asigure o protecţie socială generoasă categoriilor defavorizate şi, în special, şomerilor. Ulterior, la presiunea Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene şi a cancelarului german, Angela Merkel, şeful guvernului de la Madrid a fost forţat să se reinventeze, să transforme într-un politician reformist, susţinător al unor decizii nepopulare. Acestea nu au adus însă mult dorita ieşire din criză. Ritmul de creştere a economiei a scăzut, iar rata şomajului a urcat până la nivelul actual, de 20%.
Potrivit BBC, aproape 5 milioane de spanioli nu au un loc de muncă. Situaţia este şi mai dramatică în cazul tinerilor, 45% dintre aceştia fiind şomeri. În aceste condiţii, spaniolii care votau de obicei cu socialiştii au fost profund dezamăgiţi de deciziile Cabinetului Zapatero şi s-au răzbunat la vot. Partidul premierului a obţinut doar 28% din sufragii la alegeri