Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abbas: Vom cere ONU, în septembrie, recunoaşterea unui stat palestinian

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 mai 2011 ·

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a avertizat, astăzi că, în lipsa negocierilor de pace, va cere la Naţiunile Unite, în septembrie, recunoaşterea unui stat palestinian, la o zi după discursul premierul israelian Benjamin Netanyahu în Congresul SUA. Sursa: REUTERS

Şeful guvernului de la Ierusalim a subliniat, aseară, că principalul obstacol în calea păcii sunt palestinienii care refuză să recunoască statul evreu.

"Alegerea noastră fundamentală sunt negocierile, dar dacă nu sunt progrese în negocieri până în septembrie, ne vom adresa Naţiunilor Unite", a afirmat liderul palestinian la deschiderea unei reuniuni a comitetului executiv al Organizaţiei de Eliberare a Palestinei (OEP), potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a criticat discursul rostit în ajun de premierul israelian, în faţa Congresului american, apreciind că este "mult îndepărtat de procesul de pace şi conţine numeroase erori şi falsificări".

Două milenii de antisemitism în Europa

De cealaltă parte, ministrul israelian de Finanţe, Yuval Steinitz, aflat în vizită la Bruxelles, a declarat, într-un interviu acordat EUObserver, că sprijinul pe care unele state comunitare l-au oferit unui eventual stat palestinian este strâns legat de sentimentele antisemite manifestate de-a lungul istoriei.

"Este foarte uşor să se dea vina peste tot în lume pe statul evreu. Aşa cum Joschka Fischer, fostul ministru german de Externe, a şi spus: «Nu putem ignora faptul că există o veche tradiție europeană, de 2.000 de ani, de a învinovăți evreii». Aşa că poate o parte din animozitatea îndreptată împotriva Israelului îşi are originea în această tradiţie", a declarat Yuval.

Reacţia lui Steinitz vine după ce diplomaţii palestinieni au susţinut că zece ţări comunitare, printre care Grecia, Irlanda, Franţa, Spania şi Suedia, alăt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°