Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Toma Coconea vrea să devină campion mondial la zbor cu parapanta

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Toma Coconea este pasionat de aventură. Practică de 20 de ani zborul cu parapanta.Sportivul de performanţă este singurul român ce va fi prezent la cea mai puternică competiţie de zbor cu parapanta, alergare şi alpinism din lume, X-Alps.

În 2007, Toma Coconea a obţinut titlul de vicecampion mondial la cel mai puternic concurs din domeniu, Red Bul X-Alps. Este singurul sportiv care a participat la toate cele cinci ediţii ale competiţiei. Se pregăteşte acum pentru concursul X-Alps 2011, care va începe în 17 iulie şi pe care vrea să îl câştige. Pentru aceasta se antrenează o mare parte din timp la Rimetea, în Munţii Trascăului. A ales această zonă pentru că este propice pentru pregătirea participării la concursul de alergare, alpinism şi parapantă.

„Este o zonă foarte bună de zbor. Un microclimat deosebit care îmi oferă posibilitatea să alerg, să fac alpinism şi să zbor pe distanţe lungi“, a spus Toma Coconea. O zi de antrenament înseamnă alergare timp de ore întregi, apoi un zbor care poate atinge şi 100 de kilometri şi întoarcerea la „bază“. „Am zburat de exemplu de la Rimetea, până la Huedin în judeţul Cluj sau la Zlatna. După aterizare m-am întors pe jos, înapoi, noaptea folosind trasee marcate şi scurtături“, a spus sportivul. Echipamentul are o greutate de 15 kilograme şi cuprinde, pe lângă parapantă, paraşuta de rezervă şi instrumentele de orientare.

Pilot, salvamontist, instructor

Toma Coconea mai este şi pilot de planor, pilot de avion, salvamontist, instructor de schi şi de zbor cu parapanta şi paraşuta. „Îmi plac sporturile de aventură. Învăţ pe oricine doreşte să practice aceste sporturi, atunci când sunt solicitat. Am organizat sesiuni de instruire pentru grupuri de persoane la Alba Iulia şi la Sebeş“, a completat parapantistul. Competiţia X-Alpes, pentru care se pregăteşte acum, va dura între 10 zile şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 16 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 54 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°