Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde au plecat toţi oamenii preşedintelui

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Aflat la al doilea mandat prezidenţial, Traian Băsescu s-a despărţit de toţi consilierii cu „greutate“, unii dintre aceştia îngroşând în prezent rândurile Opoziţiei. Vasile Blaga, primul plecat de la Cotroceni, reprezintă şi el Opoziţia din PDL, după pierderea cursei pentru preşedinţia partidului.

Seria plecării consilierilor prezidenţiali numiţi în funcţie de Băsescu în 2004, la începutul primului său mandat de şef al statului, a fost deschisă chiar de Blaga. El a părăsit funcţia de consilier pe probleme de securitate naţională pentru a ocupa postul de ministru al Administraţiei şi Internelor. Prezenţă constantă în campaniile electorale ale lui Traian Băsescu încă din 2000, Vasile Blaga şi şeful statului s-au „despărţit" însă recent, în contextul confruntării de la Congresul PDL. În mai 2005, dus de la Cotroceni a fost şi Andrei Pleşu, care se ocupa de probleme de politică externă. „Ştiţi cum e, ca atunci când între cei doi nu mai există comunicare şi dau divorţ pe motiv de nepotrivire de caracter. Asta a fost şi între mine şi domnul Băsescu", şi-a justificat Pleşu gestul ulterior.

Citiţi şi:

Fostul şef SIE Claudiu Săftoiu s-a înscris în PNL şi nu exclude o candidatură pentru Parlament

Sebastian Lăzăroiu, pus pe liber de Cotroceni

Renate Weber a invocat „probleme de sănătate", însă drumul pe care l-a urmat arată eşecul colaborării cu şeful statului, ea trecând în tabăra principalului adversar al acestuia, premierul Tăriceanu, pe care l-a reprezentat ca avocat în conflictul de la Curtea Constituţională pe tema numirii ministrului de Externe. În prezent, Renate Weber este eurodeputat PNL. În rândurile Opoziţiei a ajuns şi Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al Preşedinţiei până în 2007. Demisia sa a făcut cea mai mare vâlvă, cu atât mai mult cu cât gestul său a venit la scurt timp după ce soţul ei de atunci, Claudiu Săftoiu, la rându

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°