Amnesty International (AI), revenind asupra unei hotărâri iniţiale, a acceptat marţi să îi considere pe fostul miliardar rus Mihail Hodorkovski şi pe fostul său asociat Platon Lebedev "prozonieri de conştiinţă", după ce apelul în justiţie împotriva condamnării lor s-a soldat cu eşec, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Amnesty International îl declară pe omul de afaceri rus Mihail Hodorkovski şi pe Platon Lebedev prizonieri de conştiinţă, după confirmarea, de către un tribunal rus, astăzi (marţi), a condamnării lor pentru spălare de bani", a anunţat, într-un comunicat, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Londra.
Cei doi, aflaţi în închisoare din 2003, a căror pedeapsă iniţială, de opt ani, pentru furt de petrol şi spălare de bani, a crescut, la sfârşitul lui decembrie, la 14 ani, au cerut, marţi, în apel, anularea condamnării lor.
Dar, la finalul procesului de o zi, pedeapsa împotriva lui Hodorkovski şi Lebedev a fost redusă cu un singur an, o hotărâre denunţată de avocaţii apărării ca o continuare a unei "răzbunări politice". Astfel, ei vor rămâne în închisoare până în 2016.
"Nu mai poate exista nicio îndoială asupra faptului că cel de al doilea proces împotriva lor a fost afectat de erori grave şi că acesta s-a supus unor motivaţii politice", a subliniat Nicola Duckworth, directorul Amnesty International pentru Europa şi Asia Centrală, citat în comunicat.
"De mai mulţi ani, aceşti doi bărbaţi sunt prinşi în capcana unui vârtej judiciar, care răspunde la motivaţii politice şi nu judiciare. Apare clar că, prin hotărârea de astăzi (marţi), tribunalele ruse de primă şi a doua instanţă nu sunt în măsură sau nu vor să facă dreptate în acest caz", a adăugat Duckworth. Curtea Supremă a Rusiei, a notat el, este "ultima speranţă de a se face dreptate".
Patruzeci şi cinci de personalităţi ruse s-au adresat, în martie,