Disclaimer: În ciuda tonului înverşunat de circumstanţă – pentru că altfel mi-e imposibil să mă exprim – mă declar un om ireversibil de paşnic şi tolerant. Taximetriştilor din lumea întreagă, cu drag!

Când mi s-a întâmplat prima dată, acum şapte ani, aveam totuşi scuza lipsei de experienţă şi a globului de sticlă în care fusesem crescută de către ai mei până atunci. Când părinţii se dau peste cap pentru a te ţine departe de orice rău al lumii de afară, indiferent dacă eşti sau nu expus la el, sistemul de imunitate este scăzut spre inexistent, iar elementul de noutate se găseşte la fiecare pas pe care îl faci atunci când îndrăzneşti să părăseşti globul cel de toate zilele. Făcusem optsprezece ani când tata era încă şoferul meu de serviciu în caz de necesitate – al meu şi al tuturor prietenelor mele, de fapt – devenind în scurt timp un fel de tată universal căruia îi erau încredinţate odrasle mai mult sau mai puţin apropiate mie. Aşadar, în lipsa figurii paterne dispuse să transporte de colo-colo domnişoarele parfumate excesiv, indiferent de ora târzie din noapte, serile noastre puteau fi foarte uşor compromise.

Asta şi pentru că noţiunea de taxi a pătruns ceva mai târziu în vocabularul nostru curent, iar când a făcut-o în felul apoteotic pe care l-a ales, şi-a asigurat totodată ieşirea violentă şi definitivă. Plecasem de-acasă – spre a-mi desăvârşi visul de provincial ajuns student în capitală – de mai puţin de-o săptămână, dar dorul de casă şi de-ai mei m-a făcut să-mi aşez libertatea în cui preţ de un sfârşit de săptămână şi să mă întorc cu coada între picioare, recunoscând, printre altele, că nu mi-este pe-atât de uşor pe cât m-am aşteptat. Şi pentru ca surpriza să fie completă, nu am anunţat pe nimeni că plec şi pe nimeni că vin.

Şi rău am făcut, căci, odată ajunsă în gara oraşului natal, domni binevoitori s-au grăbit să mă „curteze”, care mai