Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Băsescu: „Fratele meu m-a întrebat în ce firmă este fiica mea cu Laurenţiu Mironescu“

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Mircea Băsescu a declarat pentru Mediafax că a fost sunat de Traian Băsescu, care l-a întrebat despre implicarea fiicei într-o firmă cu fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, arestat în dosarul privind corupţia din Portul Constanţa.

Mircea Băsescu spune că şeful statului l-a sunat să-l întrebe despre scandalul din Portul Constanţa. „Normal că fratele meu m-a întrebat ce face nepoata lui. Ce-i aşa mare ştire de presă? Nu era normal să mă întrebe ce face nepoata mea, în ce firmă este ea cu Mironescu? Atunci nu ştiam nici eu, după aia m-am lămurit şi i-am explicat“, a declarat Mircea Băsescu pentru Mediafax.

El a precizat că fiica sa, Raluca, a intrat în SC Interprest Trading SRL, cu trei la sută din acţiuni, în anul 2008.

„A intrat în firma aia în 2008, când Mironescu era deputat. Firma era mai de mult făcută. A intrat cu trei la sută, pe motiv că ştia engleză, ştia turcă, termina facultatea - ASE. Dacă vă uitaţi la Registrul Comerţului - m-am interesat şi eu - vedeţi că în 2008 firma asta a avut, dacă nu mă înşel, o cifră de afaceri de vreo 4.000 de lei. În 2009, a avut cifră de afaceri zero, iar în 2010 nici măcar n-a depus bilanţul. Nu ştiu sigur, dar s-ar putea să fi depus hârtiile pentru suspendarea activităţii. În firma aia n-a făcut nimic, nimic. Un om cu trei la sută într-o firmă nu face nimic“, a declarat Mircea Băsescu, adăugând că fiica sa nu are nicio altă legătură cu acest caz „şi nici cu domnul Bogatu şi nici cu domnul Banias“.

Fratele preşedintelui a mai spus că îi cunoaşte personal pe Laurenţiu Mironescu, Mircea Banias şi Eugen Bogatu, dar că nu a avut nicio firmă cu vreunul dintre ei şi niciun fel de relaţii de afaceri. „Nu am avut nicio legătură de afaceri cu Mironescu, cu Bogatu sau cu Banias, deşi îi cunosc pe toţi trei“, a declarat Mircea Băsescu.

Laurenţiu Mironescu este asociat, în firma INTERPREST

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Elena Lasconi 26,41%, Călin Georgescu 20,71%

Mediafax acum 24 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Braşov ELENA-VALERICA LASCONI – 70.209 (26,41%) CĂLIN GEORGESCU – 55.057 (20,71%) ION-MARCEL CIOLACU – 39.270 (14,77%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 31.273 (11,76%) MIRC

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 12 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°