Organizarea referendumului din Bucureşti va cheltui din banii publici peste două milioane de lei doar pentru asigurarea pazei. În total, pentru realizarea acestui referendum, Consiliul General a aprobat alocarea sumei de 2,5 milioane de euro.
"Organizarea unui referendum in Capitală este un proces complex şi este regretabil că primarul general vede acest demers ca pe << o repetiţie cu costume pentru alegerile locale >>. Chiar dacă acest referendum nu are finalitatea juridică pe care o merită, forţele de ordine ale Statului, deşi poartă uniforme, nu participă la repetiţii cu costume. Dacă se dorea un simplu sondaj de opinie politic la nivelul Capitalei, nu era nevoie de suma de 2,4 mil. Euro din bani publici şi nici de resursa umană a Statului", a declarat prefectul Mihai Atănăsoaei.
Într-o şedinţă organizată astăzi de prefectul Capitalei s-a stabilit un buget de care ar avea nevoie forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru organizarea referendumul din Bucureşti. Astfel, pentru paza celor 1.222 de secţii de votare şi pentru menţinerea siguranţei şi ordinii publice se vor cheltui peste 2.128.500 lei. Forţele de ordine estimează că, pentru desfăşurarea în bune condiţii a referendumului local, vor participa un număr de cca 2.566 ofiţeri ai Poliţiei, Jandarmeriei şi ISU.
Sorin Oprescu a declarat luni că pentru organizarea acestui referendum se vor cheltui 1,2 - 1,3 milioane de euro şi a afirmat că acest referendum poate fi considerat o repetiţie cu costume pentru alegerile locale.
Organizarea referendumului din Bucureşti va cheltui din banii publici peste două milioane de lei doar pentru asigurarea pazei. În total, pentru realizarea acestui referendum, Consiliul General a aprobat alocarea sumei de 2,5 milioane de euro.
"Organizarea unui referendum in Capitală este un proces complex şi este regretabil că primarul gen