Fănuş Neagu, unul dintre „capii" generaţiei şaizeciste, s-a stins ieri din viaţă la 79 de ani. Un copil teribil al lumii literare, un boem prin excelenţă căruia i se iertau toate excesele şi derapajele, el a devenit extrem de popular prin cronicile sale sportive, citite şi dezbătute pe larg, la vremea lor, de către toţi microbiştii.

Un personaj plin de culoare al culturii române comuniste, şi-a pierdut simţitor din „aură" după 1989 din cauza apropierii lui de Ion Iliescu şi de partidul-stat al acestuia, Frontul Salvării Naţionale. Cu virulentele sale discursuri stângiste şi antimonarhiste a „reuşit" să îndepărteze mulţi intelectuali din preajma sa. „Nu am fost niciodată în relaţii bune, dar m-am delimitat complet de el în 1990 când, ca să-i facă pe plac prietenului lui Iliescu,a început să scrie nişte articole oribile împotriva regelui Mihai. Oh, Doamne, ce era la gura lui! Şi sigur că a avut beneficii de pe urma lor. I s-au reeditat volumele în tiraje uriaşe, a primit postul de director al Teatrului Naţional şi a mai devenit şi academician", ne-a declarat poetul Florin Iaru.

Într-un studiu publicat acum câţiva ani în „România literară", criticul Alex. Ştefănescu surprindea perfect „teribilismul" lui Fănuş Neagu „cel veşnic burzuluit şi rău de gură" şi je m'en fiche-ismul care nu l-a părăsit niciodată:

„Fănuş Neagu crede că practicarea literaturii conferă o imunitate absolută, justificând şi sanctificând fiecare gest, chiar şi gesturile scandaloase. Potrivit concepţiei lui, scriitorul este, prin definiţie, boem, lipsit de responsabilităţi prozaice, bun cunoscător de ; el are dreptul să se considere un oaspete de seamă al oricărui necunoscut, ca şi al pădurilor, al gărilor, al cherhanalelor. (...)Masiv, blond şi pistruiat, ursuz mereu ca după un chef şi lăsându-se răsfăţat de mai-marii zilei cu sentimentul că le face o favoare, Fănuş Neagu evolueaz