Boicotarea de către preşedintele Băsescu a summitului regional de la Varşovia, la care este aşteptat şi preşedintele Obama, din cauza participării liderului kosovar readuce în discuţie opţiunea românească de a nu recunoaşte calitatea de stat a entităţii Kosovo. FP România arăta la sfârşitul anului trecut cum se construieşte fosta provincie ca stat şi ce ratează Bucureştiul neparticipând la schimbările din Balcani. Skopje, capitala Macedoniei (sau FYROM). Luni după-amiază, dar atât de puţină lume pe stradă şi atâta linişte încât ai o stranie senzaţie de duminică. Un deja-vu teribil – un fel de Galaţi înainte de 1989. Cvasi-absenţa activităţii economice. Magazine lipsite de sclipici consumerist, mărci necunoscute, multe locale. Foarte puţine sucursale ale unor bănci europene sau internaţionale. Până şi ţigările occidentale sunt doar de două feluri. Nu e mizerie, oraşul e decent, dar nici progres; stagnare ar fi cuvântul. Nu poţi evita gândul - fatalist-balcanic! - că statul din regiune care a avut parte cel mai puţin de război, care are statut de ţară candidată la integrarea în UE, care a primit chiar invitaţia de a deveni membru NATO pare blocat undeva pe drumul european, fără să dea vreun semn că şi-ar fi dezvoltat sisteme interne de propulsie. Prin urmare trec graniţa în cel mai nou proclamat stat ex-iugoslav, Kosovo, cu aşteptări sumbre - anticipam inevitabile întâlniri cu rănile conflictului încă recent şi cu instabilitate remanentă, pe deasupra colorate pesimist de proaspăt dobândita reprezentare concretă a cifrelor care descriu economia Macedoniei. Kosovo este acum în situaţia în care FYROM era acum 10 ani - cea mai săracă ţară din regiune, cea mai vulnerabilă şi mai puţin autonomă economic, dependentă de integrarea regională şi europeana, cu peste 40% şomaj estimat, probabil în jur de 30% în realitate, ţinând cont de piaţa neagră (Macedonia are acum 32% şomaj