Comisia Europeană vrea să înăsprească regulile pentru pescari, în condițiile în care aceștia nu furnizează suficiente date necesare stabilirii, la nivel UE, a limitelor anuale de captură.
Experţii spun că un control mai strict ar permite pescariilor, pe viitor, să pescuiască mult mai mult decât o fac astăzi, şi să aibă profituri mai mari, fără a epuiza, însă, resursele, pe termen lung.
Dacă nu avem date, limităm pescuitul
Comisarul european pentru Pescuit, Maria Damanaki, propune înăsprirea nivelului de pescuit pentru zonele unde pescarii nu au furnizat datele necesare stabilirii limitelor anuale de captură.
„Pentru a elimina pescuitul excesiv trebuie să gestionăm stocurile de peşte în aşa fel încât acestea să se poată reface "a declarat Maria Damanaki.
Există trei tipuri de norme privind pescuitul:
limitele efortului de pescuit care stabilesc praguri pentru dimensiunea flotei active şi pentru timpul pe care aceasta îl poate petrece pescuind;limitele capturilor, adică cantitatea maximă de peşte care poate fi pescuitămăsurile tehnice, sau modalităţile şi zonele în care se poate pescui.
Furnizarea datelor intră în responsabilitatea fiecărui stat membru, care, însă, nu o îndeplinesc satisfăcător în unele cazuri, conform CE.
Maria Damanaki consideră ca o astfel de abordare va încuraja statele membre să colecteze și să raporteze mai bine datele.
"Deoarece nu există bani, nu putem merge pe oferirea de subvenţii pentru a sprijini pescuitul excesiv."
Consultarea rămâne deschisă până la data de 1 septembrie 2011, iar aceste planuri vor fi discutate şi cu miniștrii europeni, în cadrul Consiliului pentru pescuit din 28 iunie.