Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Avalanşă de bolnavi de diabet la Spitalul Judeţean

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 ·

În judeţul Gorj există 8900 de bolnavi de diabet, numărul lor fiind mereu în creştere. Numai de la începutul anului şi până în prezent s-au înregistrat 524 de noi cazuri de persoane bolnave.

Secţia de diabet din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu este plină de pacienţi. Medicii specialişti spun că situaţia este foarte gravă pentru că în utimul timp este o adevărată explozie de bolnavi de diabet. În prezent, la nivelul judeţului Gorj există 8900 de bolnavi de diabete, dintre care 524 sunt cazuri noi, înregistrate de la începutul anului şi până în prezent. Lucreţia Pârcălăboiu, şefa Secţiei de Endocrinologie din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, a spus că 98 de pacienţi care erau diagnosticaţi cu diabet au decedat în acest an: „1800 de bolnavi sunt dependenţi de insulină, iar 7100 urmează tratament medicamentos şi urmează o dietă. Anul trecut au fost 1030 de cazuri noi. A crescut foarte mult numărul de cazuri faţă de anul trecut. În lunile de iarnă am avut între 170 şi 200 de bolnavi pe lună. Au stat şi câte doi bolnavi pe pat“.

Medicul Lucreţia Pârcălăboiu a precizat că s-a constatat şi agravarea a cazurilor noi: „Cazurile au fost mai multe şi mai grave. Au fost mulţi bolnavi noi care au trecut direct pe insulină şi care au prezentat complicaţii“. Vasile Văduva, în vârstă de 57 de ani, este unul dintre aceştia. A mers la medicul de familie pentru că avea ameţeli şi răcise, însă s-a constatat că avea glicemia foarte mare, de câteva ori mai mare decât nivelul normal. A fost trimis la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu şi a fost imediat pus pe tratament pe insulină. „Doamna doctor mi-a explicat ce înseamnă această boală şi ce riscuri presupune. Urmez un tratament cu insulină pentru a mă echilibra. Sunt mulţumit de îngrijirea pe care am primit-o. Am suferit un infarct şi probabil că am fost afectat şi de asta a apărut boala“.

Cauza generală este stre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 6 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 7 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 9 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 10 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 6 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 13 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum 12 ore
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/20°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

7°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°