Ziarul Financiar a premiat marţi-seară casele de avocatură de business care au reuşit în 2010 să fie parte în cele mai mari tranzacţii de pe piaţă, fie că au fost în energie, retail, farma sau internet. De asemenea, au fost premiate primele trei case de avocatură care au reuşit anul trecut să "factureze" şi să încaseze cei mai mulţi bani de la clienţi.
Premiile au fost acordate în cadrul evenimentului Gala Avocaţilor, ediţia a doua, organizat de către Ziarul Financiar împreună cu RBS Bank, Opel şi Victoria Men.
În cadrul galei premiul pentru cele mai mari venituri înregistrate în 2010 a fost decernat firmei Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care a primit şi alte două premii pentru asistenţa oferită companiilor care au realizat cele mai mari tranzacţii din zona agro şi FMCG, respectiv vânzări de site-uri web. Mai exact, tranzacţiile pentru care Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost premiată sunt asistarea Sofiproteol la achiziţia Expur Urziceni şi pentru asistarea GED la cumpărarea site-ului Paravion (unde a câştigat şi Sfârâială & Asociaţii care au asistat vânzătorii).
Locul doi în topul celor mai mari venituri din 2010 a fost ocupat de NNDKP, firmă premiată şi pentru implicarea în cea mai mare tranzacţie imobiliară din 2010, respectiv pentru consultanţa oferită în cadrul celei mai mari finanţări acordate unei firme, excluzând creditele acordate unor multinaţionale cu activitate şi pe piaţa locală.
Cea de-a treia poziţie în clasamentul veniturilor a fost obţinută de Muşat & Asociaţii.
Ziarul Financiar a premiat marţi-seară casele de avocatură de business care au reuşit în 2010 să fie parte în cele mai mari tranzacţii de pe piaţă, fie că au fost în energie, retail, farma sau internet. De asemenea, au fost premiate primele trei case de avocatură care au reuşit anul trecut să "factureze" şi să încaseze cei mai