Nu ştiu să fi existat raport făcut de vreo organizaţie neguvernamentală ce şi-a propus să monitorizeze învăţământul superior românesc în care mediul universitar timişean să nu fie menţionat, cu puţine excepţii, ca unul în care fenomenul de plagiat şi impostură academică există şi scapă adesea nesancţionat. Cu toate acestea, Comisiile de Etică ale universităţilor timişorene – primele structuri abilitate să cerceteze şi să sancţioneze aceste derapaje academice, duc lipsă acută de sesizări de plagiat, iar extrem de puţinele cazuri de acest gen intrate în discuţia acestor comisii sunt tratate cu o discreţie demnă de o cauză mai bună, finalitatea lor şi sancţiunile dispuse lipsind cu desăvârşire.
Discreţie maximă la Universitatea Politehnică
Universitatea Politehnică Timişoara este singura care, în raportul pe anul trecut al Comisiei de Etică Universitară, menţionează luarea în discuţie a unei sesizări de plagiat. Felul în care este prezentat respectivul caz e unul de o discreţie extremă, nefiind menţionate nici nume, nici organizaţii şi nici măcar facultăţile de care aparţin sau au aparţinut protagoniştii. “Aspectul prezentat într-o altă sesizare, trimisă din exteriorul U.P.T., este în esenţă următorul : o persoană care nu aparţine comunităţii academice a U.P.T. sesizează acte de plagiat comise de două persoane care nici ele nu mai aparţin comunităţii UPT şi care la momentul presupusului plagiat, în urmă cu 11 ani, respectiv cu zece ani, au făcut parte din comunitatea U.P.T. în calitate de student, respectiv doctorand”, se menţionează în raportul Comisiei de Etică.
Cum a fost gestionat acest caz? “Membrii Comisiei de Etică au considerat necesară invitarea sesizantului la o întâlnire, pentru clarificări, dar acesta nu a fost disponibil atunci şi nici nu a precizat o dată certă pentru discutarea neclarităţilor”. Ca atare,
