PayPoint plc, principalul operator de plăţi cash şi online din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a anunţat că, în România, în anul financiar 2010 – 2011 au fost raportate 12,1 milioane tranzacţii plăţi facturi, în creştere cu 118% comparativ cu anul anterior, volumul urmând o tendinţă ascendentă de la lună la lună.
Conform strategiei de dezvoltare şi optimizare a reţelei din România, în cursul anului trecut numărul punctelor de plată ce oferă întregul portofoliu de servicii PayPoint a crescut cu 3.200, concomitent cu retragerea a aproximativ 2.100 de terminale ce ofereau exclusiv serviciul de încărcare electronică.
Astfel, serviciile Plăţi Facturi şi Încărcare Electronică sunt disponibile în 6.000 de locaţii la nivel naţional, în creştere netă cu peste 1.100 faţă de anul precedent.
În vederea unei acoperiri optime a segmentelor pe care compania deja activează, PayPoint România şi-a extins portofoliul de clienţi prin semnarea a şase noi contracte în domeniul telecom, utilităţi, servicii financiare.
Totodată, răspunzând obiectivului de explorare a unor noi segmente şi linii de business în România, PayPoint anunţă lansarea serviciului transfer de bani în puncte de retail, în cursul acestui an, prin încheierea unui contract cu Western Union.
Anunţul a fost făcut în cadrul comunicatului oficial de anunţare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru anul financiar încheiat la data de 27 martie 2011.
PayPoint plc a raportat un volum record de 590 milioane tranzacţii procesate la nivelul grupului, în creştere faţă de cele 552 milioane tranzacţii raportate în anul precedent.
Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit nivelul de 10 miliarde lire sterline, în creştere cu 0.9 miliarde. Pentru liniile de business în dezvoltare (în care se încadrează şi business-ul din