De două decenii încoace, din când în când, auzim şlagărul cu necesara depolitizare a administraţiei.
Să nu mai fie numit nimeni pe criterii politice! Toţi sunt de acord cu asta. Când se află în Opoziţie, fireşte.
Domnule, dar chiar nu avem specialişti în fiecare domeniu, suficienţi cât să ocupe toate posturile de execuţie - de la contabil într-un minister până la inspector şcolar judeţean - şi să nu mai fie schimbaţi după fiecare scrutin?
Indignarea politicienilor pe marginea acestui subiect este o dublă ipocrizie. Nu numai pentru că fiecare partid, când ajunge la Putere, locală sau centrală, face exact la fel, alegându-şi oamenii convenabili. Ci şi pentru că, invocând necesara continuitate şi stabilitate, ca şi prioritatea competenţei faţă de apartenenţa ori simpatiile politice, nimeni nu suflă o vorbă cum ar urma să ÎNCEAPĂ un atare sistem. Hai să-nceapă acum! Să se dea o lege de inamovibilitate a tuturor funcţionarilor publici şi cei care ocupă în clipa asta posturile să rămână pe ele fie până la pensie, fie măcar pentru o perioadă de 9 ani, să zicem. E bine? Fireşte că nu e bine! Ar însemna să-i eternalizăm pe oamenii Ăstora de acum!
Atunci când să-nceapă? Păi, după următoarele alegeri. E bine? Sigur că nu e bine, că n-am face decât să-i batem în cuie pe clienţii Ălorlalţi, dacă vor câştiga scrutinul, sau tot p-ăştia. Oricum o dai, nu e bine.
Şi ar mai fi ceva. Să zicem că reuşeşti să pui la punct un sistem prin care sunt numiţi pe funcţii numai independenţi tehnocraţi (!). Cum oare ai putea evita ca, ULTERIOR, aceştia să fie racolaţi de către Putere, care, fiind Putere, are ce să le ofere? Eventualele interdicţii de apartenenţă la un partid ar fi superflue, căci poţi sluji - contra beneficii - o formaţiune sau un grup de interese fără să le aparţii formal.
Singura soluţie ar fi ca, prin lege (care să fie şi respectată!),
