Rari sunt actorii şi oamenii de teatru şi film care au o asemenea incandescenţă şi inteligenţă a jocului reunite în interpretarea oricărui rol.

George Ivaşcu e dintre cei hărăziţi să rămână memorabili, să ne convingă şi să ne cucerească prin fiecare rol, în care combină o ingenuitate a Micului Prinţ cu inflexibilitatea până în pânzele albe a lui Robespierre, comicul tragic-elegiac al lui Pierrot, dar şi generozitatea clovnului înduioşătoare, mecanica dictatorială a ideologiilor şi prejudecăţilor de ieri şi de azi.

Să luăm mai întâi partiturile ce l-au impus pe marele ecran, lupă uriaş măritoare a defectelor şi necruţătoare cu teatraliatea retorică, lipsa expresivităţii chipului şi trupului celui ce joacă până la cel din urmă milimetru. Un om trepidant de viu. Fie că este vorba de Moise Kisling din filmul „Modigliani", de Robespierre din „The French Revolution", regizat de Doug Shultz şi lansat în SUA, în ianuarie 2005, de Tailor din „Amen" (2002), de Antoine Veber din „Accords et à cris" (2002), de agitatorul şi propagandistul comunist din filmul lui Horaţiu Mălăele, „Nunta mută" (2008), de rolul euroconsultantului aferat şi semidoct din serialul „Uliţa spre Europa", de Pierrot din „Une mère comme on n'en fait plus" ori de partiturile interpretate în „Liceenii" (1987), „Asphalt Tango" (1996), „Undeva în Est" (1991), de Andrei din „Nekro" (1997), de „Faimosul paparazzo" (1999)...

În teatru, perioada petrecută la Teatrul de Comedie, el însuşi un teatru dinamic, aflat într-o mare transformare în ultimele două decenii, i-au demonstrat lui George Ivaşcu pe lângă uriaşul talent şi faptul că are viziunea unui teatru exponenţial, dinamic, în stare să strecoare în orice spectacol şi un manual de învăţătură pentru o lume ce nu se poate plămădi fără teatru.

Citiţi de vineri dimineaţă un interviu cu George Ivaşcu în secţiunea Dialoguri Esenţiale p