La începutul anului, compania de autostrăzi anunţa că va inaugura anul acesta 83 de kilometri de autostrăzi, la care urmau să se adauge încă 34 de kilometri de centuri la standard de autostradă. Nici nu am ajuns bine la jumătatea anului, iar aceeaşi instituţie îşi dă cu stângul în dreptul şi spune că în 2011 nu va finaliza complet nici măcar un kilometru din ceea ce anunţase în urmă cu aproape şase luni. Vom avea în schimb autostrăzi la care lucrările vor fi "parţial" încheiate şi unde vom circula pe o bandă în cel mai bun caz.
2011 a fost un an "bogat" la capitolul infrastructură rutieră a României, cel puţin dacă privim lucrurile din perspectiva licitaţiilor din ultimele luni. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a scos la licitaţie 183 de kilometri de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean, iar Anca Boagiu, ministrul transporturilor, a luat "taurul de coarne" şi a reziliat două contracte de autostrăzi cu constructorii care nu respectaseră condiţiile contractuale. Cu toate acestea, semne bune anul n-are în ceea ce priveşte inaugurările de autostrăzi.
În prezent, există doar şapte tronsoane de autostrăzi aflate în construcţie, cu o lungime cumulată de puţin peste 200 de kilometri, la care se adaugă peste 60 km pentru care însă lucrările stagnează momentan, din cauza faptului că au fost reziliate contractele.
La solicitarea Business Construct, CNADNR a transmis informaţii actualizate cu privire la stadiul în care se află fiecare dintre aceste şantiere, iar concluzia este că anul acesta nu vom avea parte de noi autostrăzi în adevăratul sens al cuvântului, ci doar de lucrări finalizate parţial.
Datele arată nu doar că CNADNR şi firmele de construcţii cu care s-a asociat nu reuşesc să respecte un grafic de lucrări, ci şi că autoritatea nu reuşeşte să gestioneze fondurile pe care le are astfel înc