Când vine vorba de finala Cupei României de aseară, dintre Steaua şi Dinamo, toată lumea vorbeşte de arbitru, de lacrimile lui Torje, de cum l-a bătut naşul pe fin sau de ce se va întâmpla peste vară la cele două echipe considerate încă - din motive care nu au nici un fel de susţinere în ultimii cinci ani - reprezentative pentru fotbalul românesc.

Dar nimeni, absolut nimeni, nu vorbeşte de golanii din tribune, de cei care ieri l-au ratat la „mustaţă” pe Torje la „vânătoarea cu petarde”.

Căci aseară, pentru câteva secunde, Torje s-a simţit precum membrii trupelor speciale. I-a vâjâit petarda pe la ureche dar nu într-o acţiune de capturare a vreunui terorist, ci într-una de centrare a unei mingi! Vă spun sincer, eu nu am mai văzut aşa ceva niciodată. Şi probabil că în orice ţară civilizată meciul ar fi trebuit oprit măcar până când „fanii” din acea zonă - culmea, de la Dinamo - ar fi fost scoşi afară din teren. Şi arestaţi. La fel şi cei ai Stelei, care începuseră „războiului petardelor” cu câteva minute înainte.

Dar, noi suntem în România. O ţară unde jucătorii introduc petarde pe teren şi nu sunt nici măcar deranjaţi cu un drum la poliţie pentru că „sunt în campionat”. O ţară unde un om prins cu fofârlica este eliberat din arestul preventiv pentru că e fotbalist, o ţară unde legile, inclusiv cele ale fotbalului, se aplică doar în anumite situaţii. Şi atunci să ne mai mirăm că arbitrul Marius Avram - mic şi la stat şi la sfat – nu a avut curajul să ia decizie normală, de curăţare a tribunelor?

Ceea ce mă întreb eu este însă altceva: cum pot eu să merg cu copilul la meci sau să recomand oamenilor să meargă la partide de fotbal ştiind că acţiunea este riscantă încă din momentul în care ieşi pe uşă? Căci, să nu uităm, ieri, înaintea finalei, braşovenii au asistat - după ce s-au refugiat în locuri cât de cât sigure - la adevărate l