Tânăra este actriţă a trupei de teatru „Trepte“ şi a câştigat premiul I, la Festivalul Mangalia Art, la secţiunea Monolog. În timpul liber, Diana se îmbracă în clovn şi îi distrează pe cei mici la petreceri.
Din clasa a IX-a face parte din trupa de teatru „Trepte“, şi prima piesă în care a jucat a fost „Ţara lui Gufi“, de Matei Vişniec. Această piesă este piesa de suflet a Dianei, dat fiind că îşi dorea foarte mult să facă parte din trupa de teatru încă din clasa a V-a. Din trupă nu puteau face parte decât elevi din clasele IX-XII, motiv pentru care, a fost nevoită să aştepte până în clasa a IX-a, pentru a-şi împlini visul.
„Am pus foarte mult suflet, m-am pregătit foarte mult, deşi timpul era foarte scurt. A fost prima mea ieşire pe scenă, şi am avut foarte mari emoţii“, spune Diana. Tânăra a interpretat rolul „Iola, prinţesa- fiica regelui“. În piesa „Eu când vreau să fluier, fluier“, aceasta interpretează rolul „Fata“.
Vrea să devină actriţă
Decizia de a urma o carieră în teatru a luat-o în clasa a V-a, atunci când a văzut-o pe Maia Morgenstern jucând. „În acel moment am rămas profund impresionată şi am ştiut că asta este ceea ce îmi doresc să fac“, spune adolescenta.
Clovn pentru petrecerile copiilor
În urmă cu trei ani, o cunoştinţă avea nevoie de un clovn pentru o petrecere, şi pentru că tânăra face parte din clubul cercetaşilor şi cunoaşte foarte multe jocuri, a acceptat să joace acest rol. Ulterior, mai multe mămici au sunat-o solicitându-i să devină clovn la petrecerile aniversare ale celor mici. „Nu am putut să le refuz şi deja fac acest lucru de trei ani. Îmi plac copiii şi mă înţeleg foarte bine cu ei, şi am început să învăţ cum să mă împrietenesc cu ei foarte repede fără a-i speria cu costumul meu“, adaugă Diana.
Trainer Liderii Mileniului Trei
Tânăra a învăţat foarte repede cursurile predate în cadr