Timp de o săptămână, specialiştii FBI şi experţi din Departamentul Energiei din Statele Unite ale Americii au instruit 20 de poliţişti de frontieră, în cadrul programului „Second Line of Defense“ (SLD).
Timp de o săptămână, specialiştii FBI şi experţi din Departamentul Energiei din Statele Unite ale Americii au instruit 20 de poliţişti de frontieră, în cadrul programului „Second Line of Defense“ (SLD).
Zece specialişti americani s-au ocupat de instruirea a 20 de poliţişti de frontieră. Românii şi americanii au testat ieri echipamentele, într-un exerciţiu comun desfăşurat în curtea instituţiei constănţene.
Poliţiştii au simulat condiţiile dintr-un punct de trecere a frontierei şi au identificat, dintre maşinile care tranzitau „graniţa“, două autovehicule suspecte.
„Echipamentele mobile au detectat un nivel neobişnuit de radiaţii, motiv pentru care cele două maşini, un autoturism de teren şi un microbuz de transport persoane, au fost oprite şi verificate“, a explicat Valentina Matea, reprezentantul Grupului de Nave din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române (IGPF).
În primul autoturism oprit a fost descoperit un colet suspect, care a fost de o altă echipă de specialişti. O parte din echipamentele folosite de poliţiştii constănţeni au fost primite în luna ianuarie, de la IGPF. O altă parte a aparaturii care detectează substanţele nucleare şi radioactive au fost aduse la malul mării anul acesta.
Donaţie din State
„Echipamentele reprezintă o donaţie a guvernului american, în cadrul proiectului care urmăreşte dotarea a 600 de puncte de trecere a frontierei din peste de 30 de ţări ale lumii cu echipament specific“, a declarat comisarul-şef Adrian Burcea, reprezentantul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa.
Valoarea totală a proiectului demarat de