Începând din anul şcolar următor, la Braşov vom avea mai mulţi absolvenţi de învăţământ tehnic. Liceele teoretice, dar mai ales cele tehnice şi-au expus oferta educaţională, din acest an, la Aula „Sergiu T. Chiriacescu".
Oferta educaţională este bogată în specializări atractive, corelate cu piaţa muncii, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.
„Noutatea este că procentul claselor cu profil tehnic a crescut faţă de anul trecut. În plus, a reapărut, la vocaţional, profilului pedagogic, la Liceul «Andrei Mureşeanu». Acestea sunt principalele noutăţi, dar şi reaşezarea profilelor tehnologice în funcţie de cerinţele socio-economice. În rest, pe partea învăţământului teoretic lucrurile au rămas cam aceleaşi", a spus Dorel Agache, şeful IŞJ.
Cu mireasa la târg
Elevii din cele 30 de licee prezente la târg au găsit formule inedite prin care să atragă candidaţi. De exemplu, la standul Colegiului Economic, „vedetă" a fost mireasa.
„Prin faptul că avem firme de exerciţiu, sperăm să atragem cât mai mulţi elevii la colegiul nostru. Eu reprezint o firmă de evenimente şi m-am îmbrăcat în mireasă pentru a promova colegiul", a spus Claudia Hurjui, de 18 ani, elevă la Colegiul Economic.
Tot la categoria oferte „tehnice", Colegiul Tehnic de Transporturi a atras zeci de privitori. Ei au adus la târg un trenuleţ electric, dar au proiectat şi câteva filmuleţe regizate de ei.
Evenimentul a fost deschis de spectacolele susţinute de elevii de la liceele cu profil artistic, care şi-au şi promovat şcoala cu această ocazie. O formaţie de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea" a destins atmosfera.
Mai mult, elevele de la Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu", clasa de design vestimentar, şi-au prezentat colecţiile de haine create special pentru examenul final.
Elevii de clasa a VIII-a a