Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seedorf continuă cu AC Milan

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 mai 2011 ·

Mijlocaşul olandez Clarence Seedorf (35 de ani) a semnat prelungirea pe încă un an a contractului cu AC Milan, informează site-ul oficial al clubului. „Nu am avut ce să negociem prea mult, am ajuns repede la un acord, în zece minute am parcurs toate detaliile şi am semnat“, a spus Seedorf după întâlnirea cu Adriano Galliani. „Cu Allegri nu am vorbit încă, ne vom vedea pe 12 iulie la reunire. Trebuie să ne gândim la obiectivele importante ale lui Milan: campionatul şi Liga Campionilor“, a spus mijlocaşul, care are patru trofee Champions League în palmares, adăugând: „Sunt într-o formă foarte bună şi mă bucur că şi alţi jucători, ca Nesta sau Inzaghi, au semnat prelungirea“. Seedorf joacă la Milan din 2002, acumulând 401 partide oficiale şi 58 de goluri pentru formaţia de pe „San Siro“, fiind jucătorul străin cu cele mai multe prezenţe şi reuşite. Mijlocaşul olandez Clarence Seedorf (35 de ani) a semnat prelungirea pe încă un an a contractului cu AC Milan, informează site-ul oficial al clubului. „Nu am avut ce să negociem prea mult, am ajuns repede la un acord, în zece minute am parcurs toate detaliile şi am semnat“, a spus Seedorf după întâlnirea cu Adriano Galliani. „Cu Allegri nu am vorbit încă, ne vom vedea pe 12 iulie la reunire. Trebuie să ne gândim la obiectivele importante ale lui Milan: campionatul şi Liga Campionilor“, a spus mijlocaşul, care are patru trofee Champions League în palmares, adăugând: „Sunt într-o formă foarte bună şi mă bucur că şi alţi jucători, ca Nesta sau Inzaghi, au semnat prelungirea“. Seedorf joacă la Milan din 2002, acumulând 401 partide oficiale şi 58 de goluri pentru formaţia de pe „San Siro“, fiind jucătorul străin cu cele mai multe prezenţe şi reuşite.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 56 minute
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 16 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 38 minute
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 3 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Kelemen Hunor, revoltat de expunerea publică a primarului Soos Zoltan cu cătuşele la mâini. „Un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Adevarul acum 22 minute
Kelemen Hunor, Preşedintele UDMR, este indignat de expunerea publică a primarului maghiar din Târgu Mureş cu cătuşele la mâini, după ce acesta a fost reţinut într-un dosar în care este suspectat de luare de mită, în valoare de aproximativ 200.000 de

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum o ora
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 3 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°