Un spital privat realizat cu o investiţie de 50 de milioane de euro va fi dat în folosinţă în mai 2012, în Cluj-Napoca. Reprezentanţii investitorilor, care au anunţat, ieri, că au început lucrările la primul spital privat universitar din ţară, promit că standardele acestuia se vor ridica la cele ale institutului AKH din Viena.
Investiţie privată record în sistemul medical: Clujul va beneficia de cel mai mare şi modern spital privat din România, a anunţat ieri primarul municipiului, Sorin Apostu. Investitorii şi-au propus ca instituţia care va fi deschisă pacienţilor în luna mai a anului viitor să concureze cu institutul AKH din Viena. Spitalul, ce va costa 50 de milioane de euro, va fi clasificat în categoria I de Ministerul Sănătăţii încă de la deschidere.
Ultradotat şi deschis publicului larg
Spitalul ultramodern va avea 330 de paturi şi aici vor munci 500 de persoane, cu studii medii, cât şi cu studii superioare. De asemenea, instituţia va oferi toată gama de servicii medicale şi va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, potrivit medicului Ovidiu Cacuci, reprezentantul Spitalului Universitar „Pelican“, numele viitoarei instituţii medicale. Va fi cel de-al doilea spital al grupului Pelican (primul fiind deschis în toamna anului 2008, în Oradea), grup care este cel mai mare furnizor privat de servicii medicale integrate din Transilvania.
Unitatea va dispune de o secţie modernă de terapie intensivă, va oferi servicii medicale în ambulator şi servicii de spitalizare de zi şi, de asemenea, va oferi posibilitatea realizării unor investigaţii medicale complete. Pacienţii vor beneficia de servicii la standarde europene, conform investitorilor. La serviciile medicale prestate vor avea acces toţi clujenii, întrucât unitatea spitalicească va avea contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care va deconta analize, tratament