"In cultura traditionala romaneasca, in cultura satului preponderent, constructiile sunt mici, iar spatiul dintre ele e urias. In acelasi timp, constructiile sunt joase si orizontul este perfect vizibil si deschis". "Monocromia satului romanesc nu plictiseste", a explicat etnologul Ioana Popescu, prezentand diferentele dintre o Italie de piatra si o Romanie de lemn, in cadrul conferintei Galceava lemnului cu piatra, sustinuta saptamana aceasta, la Clubul Taranului. Cu ocazia evenimentului, antropologul Vintila Mihailescu a explicat de ce o civilizatie a lemnului si o civilizatie a pietrei nu se afla in raport de inferioritate-superioritate si a vorbit despre intoarcerea romanilor la lemn.
Despre ritualul bradului (care se mai practica inca in Gorj, la moartea cuiva), de ce se fac crucile din lemn si cum poate sa ii lipseasca unui roman (mutat in Germania de 40 de ani) vantul cu miros de benzina si praf de Baragan al Bucurestiului.
Italia de piatra, Romania de lemn
Ioana Popescu, etnolog: "In cultura traditionala romaneasca, in cultura satului preponderent, constructiile sunt mici, iar spatiul dintre ele e urias. In acelasi timp, constructiile sunt joase si orizontul este perfect vizibil si deschis.
In Italia, locuintele sunt mari, spatiile de locuit interioare sunt mari si somptuoase, in schimb exteriorul este uneori asa de ingust incat, daca esti putin mai corpolent, esti obligat sa mergi cu un umar inainte ca sa te poti strecura pe strada.
In aceasta lume de piatra (pentru ca nu vorbim numai de constructii, fiindca pe jos e tot piatra, fantanile sunt tot de piatra, totul este piatra) ai sentimentul perenitatii. Deci stii ca aceste constructii nu s-au ridicat ieri-alaltaieri, sunt constructii vechi. Dar este o perenitate cu cicatrici, pe care locuitorii Romei nu au incercat nici o secunda sa le ascunda, sa le acopere. Ba c
